X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Noile reguli pentru cei care muncesc cu ziua au intrat în vigoare

2 sep. 2018,, 13:00   Societate
20779 5

Legea privind exercitarea unor activităţi necalificate, cu caracter ocazional, desfăşurate de zilieri intră, astăzi, în vigoare.

Potrivit acestei legi, persoanele fizice care vor angaja muncitori cu ziua, vor fi sancționate contravențional dacă nu vor respecta unele reguli.

Potrivit legii, durata zilnică de executare a activității unui ziler nu poate depăşi 8 ore: 5 ore – pentru persoanele în vîrstă de la 15 la 16 ani şi 7 ore – pentru persoanele de la 16 la 18 ani. Timpul de muncă al zilierului nu poate depăşi 40 de ore pe săptămînă. De asemenea, se prevede ca durata activităţii executate de un lucrător zilier pentru acelaşi beneficiar să nu depăşească 90 de zile într-un an calendaristic.

Se propune ca plata pentru activitatea zilierului să fie efectuată de către beneficiar la sfîrşitul fiecărei zile de muncă, conform înţelegerii dintre beneficiar şi ziler. Legea prevede ca nivelul remunerării pe unitate de timp să nu fie mai mic decît cuantumul minim garantat al salariului din sectorul real pe o oră, stabilit de către Guvern, adică 15,44 de lei.

Plata impozitului pe venit datorat pentru activitatea prestată de ziler se va efectua de către beneficiar. În schimb, din veniturile obţinute de către ziler nu se reţin contribuţii de asigurări sociale de stat şi nu se calculează primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. De asemenea, beneficiarul va fi obligat să menţină Registrul de evidenţă a zilierilor, în care să înregistreze toate persoanele înainte de începerea activităţii acestora. Beneficiarul de munca zilierului este obligat să transmită extrasul din acest registru Inspectoratului teritorial de Muncă.


Controlul asupra respectării prevederilor acestei legi va fi efectuat de către inspectorii muncii și inspectorii fiscali. Documentul stabilește că, în cazul în care beneficiarul de munca zilierilor nu va respecta noile reguli, el va fi sancționat conform Codului Contravențional. Amenda pentru această încălcare urmează să fie stabilită de Guvern.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?