COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Noi măsuri în lupta cu epidemia: Zilnic vor fi efectuate pînă la 1000 de teste

Noi măsuri în lupta cu epidemia: Zilnic vor fi efectuate pînă la 1000 de teste

Autoritățile examinează opțiunea de a prelungi perioada zilelor libere pentru angajații din sectorul bugetar, în contextul situației epidemiologice din țară.

Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, în urma ședinței avute astăzi cu președintele Igor Dodon și speakerul Zinaida Greceanîi.

Această propunere, dar și noile măsuri în lupta cu epidemia, vor fi examinate astăzi și cu specialiștii epidemiologici și reprezentanții OMS.

Potrivit lui Ion Chicu, în prezent, cea mai complicată situație sub aspectul infectărilor cu Covid-19 se atestă la Soroca și Ștefan Vodă, unde a și fost instituit regim de carantină.


"Numărul cazurilor înregistrate în aceste localități constituie 1/3 din numărul total pe țară. Și mai alarmantă este statistica de infectare a personalului medical. Astăzi am luat decizia cu privire la testarea masivă a medicilor. Vom începe cu aceste raioane și ulterior vom face testarea totală a personalului medical", a declarat Chicu.

Premierul a anunțat că Guvernul va încheia un contract cu un laborator privat, pentru a spori capacitățile de testare a populației. Se preconizează efectuarea cîte 1000 de teste zilnic.

Totodată, reprezentanții conducerii de vîrf a țării au discutat despre identificarea și amenajarea de noi spații pentru internarea pacienților. În instituții medicale provizorii ar putea fi transformate sala polivalentă din capitală și alte două obiective, care vor fi examinate astăzi de specialiști.

Ion Chicu a mai anunțat că pacienții cu forme ușoare de coronavirus, nu vor mai fi spitalizați, ci se vor trata acasă, practică larg răspîndită în statele europene puternic afectate de epidemie, a argumentat premierul.

„O să trecem și noi la această metodă, sigur dacă pacientul nu suferă de alte boli cronice și dacă la domiciliu este posibilitatea de izolare”, a spus Chicu.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load