COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 934 281   INFECTAȚI 363 110(+677)   TRATAȚI 347 118      DECESE 9090(+21)   Mai multe detalii 
Preşedintele stiri: 3014

Noi condiții de intrare în Bulgaria

27 oct. 15:55   Societate
1401 0

Noi condiții de intrare în Bulgaria pentru cetățenii Republicii Moldova începînd cu 30 octombrie 2021, în legătură cu includerea țării noastre în zona roșie cu risc epidemiologic. Despre asta a anunțat Ambasada R. Moldova în Bulgaria, într-o postare pe Facebook.

Astfel, categoriile de persoane care vor putea călători în Bulgaria în următoarea perioadă sînt:

  • Cetățenii Bulgariei, persoanele cu permis de ședere permanent sau de lungă durată pe teritoriul Republicii Bulgaria, precum și membrii familiilor acestora;
  • Cetățenii statelor-membre UE, Spațiului Economic European, Confederației Elvețiene, precum și membrii familiilor acestora, care au ca punct de pornire un stat-membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European sau Elveția;
  • Specialiștii în medicină, lucrătorii în domeniul științelor medicale, lucrătorii sociali și conducătorii lor, atunci cînd scopul călătoriei este legat de îndeplinirea profesiilor acestora;
  • Lucrătorii care participă la transportul de medicamente, produse medicale și echipamente de protecție personală, aparatură medicală, inclusiv pentru instalarea și întreținerea acestora;
  • Persoanele cu poziții oficiale străine (șefi de stat, membri ai guvernelor etc.), membrii delegațiilor acestora, precum și diplomați, membrii personalului administrativ și tehnic al misiunilor diplomatice ale statelor străine din Republica Bulgaria, funcționari ai organizațiilor internaționale, angajați ai forțelor armate, angajați ai serviciilor de securitate și de ordine publică și lucrătorii umanitari, în îndeplinirea obligațiilor acestora, precum și membrii familiilor acestora;
  • Persoanele care călătoresc cu scop umanitar, în sensul art. 1 pct.16 din dispozițiile suplimentare la Legea străinilor în Republica Bulgaria;
  • Lucrătorii sezonieri în domeniul agriculturii și lucrătorii din domeniul turismului;
  • Cetățenii străini, pentru primirea decretului pentru dobîndirea cetățeniei bulgare, în conformitate cu legea privind cetățenia bulgară, certificată prin scrisoare a Ministerului Justiției al Republicii Bulgaria;
  • Cetățeni străini, admiși la instituțiile de învățămînt superior din Republica Bulgaria, confirmat printr-un document emis de instituția de învățămînt superior, precum și posesorii vizei de tip D eliberată cu scop de studii.
  • Persoanele care au primit acceptul Ministrului Sănătății al Republicii Bulgaria sau al unuia din vice-miniștrii sănătății împuterniciți în acest sens, în baza unei scrisori de argumentare, cu expunerea tuturor motivelor relevante.
1

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Guvernul anunță că există un deficit de personal în structurile de stat. În opinia dvs., cum am putea rezolva această problemă?
 X