X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Nici pandemia nu îi mai oprește. Contrabandă la vamă (FOTO/VIDEO)

16 apr. 2020,, 14:45   Societate
3214 1

Tentativele de trafic ilicit cu mărfuri continuă chiar și pe timp de pandemie.

Deși autoritățile insistă să-i convingă pe cetățeni să stea acasă și să respecte indicațiile furnizate, un moldovean a dorit să-și încerce norocul. Acum, acesta este documentat pentru tentativa de a introduce ilegal în țară mărfuri în valoare de circa 500 000 lei și riscă să rămînă atît fără bunuri, cît și fără remorca în care le-a tăinuit.

Cazul a fost înregistrat la intrare în țară, în data de 15 aprilie curent. În cadrul controlului de specialitate, vameșii au redirecționat microbuzul de model Mercedes Sprinter spre scanare. Analizînd imaginile, aceștia au observat că elementele constructive ale remorcii sînt modificate, fiind ascunse mai multe bunuri.

Astfel, a fost luată decizia demontării locului special amenajat, din care au fost extrase laptopuri și monitoare noi, dar și piese auto uzate, care sînt prohibite de a fi introduse pe teritoriul Republicii Moldova.

Ca urmare, mărfurile și remorca au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?