Transnistria stiri: 1319
Eurovision stiri: 494

Nemerenco: Covid-19 a devenit o boală sezonieră obișnuită

14 sep. 2023,, 16:30   Societate
2376 0

Potrivit ministrului Sănătății, Ala Nemerenco, Covid-19 nu mai trebuie considerat un pericol, iar creșterea cazurilor de îmbolnăviri în această perioadă este un lucru firesc.

În sezonul rece se așteaptă un număr și mai mare de îmbolnăviri.

Potrivit ministrului Sănătății, cazurile nu sînt grave și se află sub controlul autorităților, relatează Noi.md cu referire la tv8.md.

"Este ceva normal, a început școala, elevii au revenit în clase și concentrația de oameni a crescut. Acest lucru se întîmplă ca în cazul tuturor infecțiilor sezoniere. Recomandarea este aceeași - prevenirea: este mult mai ușor să previi ceva decît să te confrunți cu el. Covid-19 și-a ocupat locul printre toate infecțiile virale și va trebui să trăim cu el", a spus ea.

După cum s-a anunțat anterior, pe parcursul săptămînii precedente, numărul cazurilor de Covid-19 s-a dublat. În perioada 4-10 septembrie, au fost confirmate peste 440 de cazuri de infecție, dintre care 75 - în rîndul copiilor. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, ne putem aștepta la un nou val de infectări, dar nu de o asemenea intensitate ca în perioada pandemiei. Boala decurge mai ușor.

2
4
3
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?