Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Natalia Gavriliţa a cerut investigaţii operative asupra incendiilor de la Portul Giurgiuleşti

22 ian. 2023,, 17:45   Societate
2713 0

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, a cerut astăzi tuturor ministerelor responsabile să investigheze rapid cauzele incendiilor repetate de la silozurile din portul Giurgiulești și să dispună măsurile necesare pentru înlăturarea consecințelor și prevenirea incidentelor de acest fel pe viitor, transmite moldpres.md

„Am cerut și cercetarea motivelor neimplementării la timp a concluziilor anterioare ale comisiilor interministeriale din ultimele luni ale anului trecut. Instituțiile statului continuă să lucreze și vor veni cu informații adiționale”, potrivit premierului.

Natalia Gavriliţa a subliniat că „este inacceptabil ca oamenii să sufere din cauza iresponsabilității unor agenți economici”.

„Orice încălcări în procesul de construcție și exploatare vor fi sancționate conform legii, iar consecințele pentru oamenii din zonă, care au de suferit, dar și pentru mediu, trebuie să fie despăgubite. În contextul celor întîmplate, voi dispune verificări la toate silozurile din țară pentru a evita astfel de incidente pe viitor”, a relevat şefa Cabinetului de miniştri.

Începînd din 16 ianuarie, în zona Portului Internaţional Giurgiuleşti au avut loc cîteva incendii, care au afectat starea mediului din regiune.

0
0
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?