Mucegai şi ţevi sparte: Condiţiile în care sînt ţinuţi copiii într-o grădiniţă

Mucegai şi ţevi sparte: Condiţiile în care sînt ţinuţi copiii într-o grădiniţă

Mucegai, ţevi sparte, tencuială care cade şi mobilă veche de peste 30 de ani - de asta au parte copiii care merg la grădiniţa 151 din sectorul Botanica al capitalei.


Părinţii se tem pentru sănătatea micuţilor şi acuză directoarea că nu face nimic pentru a soluţiona problema.

Publika a mers la directoarea instituţiei să obţină un răspuns, însă aceasta a fost agresivă cu echipa de filmare şi a negat existența mucegaiului în încăperi.


Mergînd printr-un tur prin instituţie, s-au descoperit şi alte probleme în cel puţin două grupe. Tencuiala de pe un tavan stă să cadă, iar baia arată ca un grajd. Educatoarele care făceau reparaţii în instituţie neagă existenţa mucegaiului.


Părinţii afirmă că în grupă a apărut mecegaiul după inundațiile de toamna trecută, iar reparaţia a fost făcută de educatori pe banii părinţilor. Micuţii au stat jumătate de an în sala cu pereţi mucegăiţi.


Am cerut o reacţie şi de la şefa Direcţiei Educaţie, Tineret şi Sport, Rodica Guţu, însă aceasta a refuzat să ne vorbească şi a trimis un subaltern în locul ei. Acesta spune că sala mucegăită a fost de fapt închisă.


Reprezentatul Direcţiei Educaţie, Tineret şi Sport afirmă că nu sînt bani pentru renovarea grădiniţei 151 şi se fac doar lucrări de întreţinere. În acest an 24 de milioane de lei au fost alocate pentru reparaţia a 159 de grădiniţe din capitală.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load