X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Mozaicul rămîne! Panoul de pe Palatul de Cultură al Sindicatelor, transferat la Teatrul de Operă și Balet

12 oct. 2018,, 15:10   Societate
4298 1

Vești bune! Mozaicul de pe clădirea, Palatului de Cultură al Sindicatelor, din sectorul Rîşcani al capitalei, va fi păstrat, acesta va fi transferat la Teatrul de Operă și Balet.

Despre acest lucru a comunicat jurnalista TV Elena Leviţkaia-Pahomova, prezentînd un material în cadrul emisiunii “Mehanizm deistvia” de pe canalul NTV-Moldova, despre soarta mozaicului de pe clădirea demolată a Palatului de Cultură al Sindicatelor, transmite Noi.md .

Pictorii se ocupă de demontarea panoului de mozaic de pe Palatul Culturii Sindicatelor. Potrivit spuselor lui Valeriu Jabinschi, șeful Catedrei de pictură al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, acest mozaic este aparent simplu, nu e atît de mărunt, dar are un farmec artistic, care se priveşte bine atît din apropiere, cît și din depărtare, pe orice vreme și în orice moment al zilei. "La iluminarea diferită, arată foarte bine, are propriul farmec, originalitate, limbaj plastic, expresivitate, vibrații coloristice", a subliniat Valeriu Jabinschi.

După cum a remarcat Elena Leviţkaia-Pahomova, acest panou de mozaic este cel mai faimos în Moldova. Palatul de Cultură al Sindicatelor deja nu mai există. Demolarea acestei clădiri era așteptată și oricum s-a dovedit a fi neașteptată, chiar și pentru Ministerul Culturii. Primăria municipiului Chișinău a emis permisul de demolare a Palatului de Cultură a Sindicatelor, fără să verifice dacă această clădire se află pe lista edificiilor, protejate de stat, aceasta însă se afla pe ea. Ministerul Culturii a aflat despre demolarea clădirii post factum, numai după ce acest lucru a fost făcut public de mass-media. Reprezentanții ministerului au remarcat faptul că municipalitatea nu a avut dreptul să emită certificatul pentru proiectarea unei clădiri noi şi doar apoi autorizația, în plus acest proiect nu a fost aprobat de către instituţia de profil.

Jurnalistul a subliniat că în locul Palatului de Cultură al Sindicatelor, din sectorul Rîşcani va fi construit un centru comercial şi că aceasta este o înlocuire tipică în timpurile noastre. O lovitură psihologică pentru autorități și investitor a devenit însă opoziția activă față de ceea ce se întîmplă din partea societății. Ba au apărut articole despre valoarea culturală a Palatului și a mozaicului, apoi a fost organizată o expoziție nostalgică, ca să urmeze numeroase apeluri din partea cetățenilor la instituţia de resort. "Acesta e acel caz rarisim, cînd contribuabilii cer respectarea legii. Astfel, Ministerul Culturii a primit un argument suplimentar pentru negocierile cu Kaufland, de păstrare a mozaicului. Cu toate acestea, decizia logică de a-l păstra în sectorul Rîşcani nu a trecut", a menționat Elena Leviţkaia-Pahomova.


După cum a povestit șeful Cabinetului Ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Gheorghe Postică, în timpul negocierilor cu o firmă de construcții, investitorul a constatat că proiectul elaborat și realizat de aceștia are parametri complet diferiți și nu prevede un panou de mozaic.

Arhitectul Serghei Garconiţă a remarcat că arhitectul moldovean, care lucra cu compania germană, adaptînd proiectele la condițiile noastre, a sprijinit, de asemenea, ideea de a lăsa panoul de mozaic pe același loc. Dar, din nefericire, comanditarul însuși a refuzat această opțiune și a cerut să fie găsit un alt loc unde ar fi posibilă restaurarea acestui mozaic.

Serghei Garconiţă, care se ocupă de restaurarea monumentelor de arhitectură timp de 20 de ani, conduce grupul implicat în salvarea acestui mozaic, din acesta mai fac parte artiști monumentalişti, profesioniști, profesori de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, care au participat la diferite proiecte și au o vastă experiență în acest domeniu.

Potrivit celor menţionate de Valeriu Jabinschi, șeful Catedrei de pictură al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, specialiștii execută acum lucrări minuțioase, de bijutieri ca să desprindă mozaicul. "Dacă baţi, pentru a scoate mozaicul, trebuie să baţi, astfel încît să poţi auzi sunetul, pentru a nu sparge fragmentul, e nevoie să faci o mulțime de găuri, ca să poţi scoate cu grijă mozaicul", a spus el.

Valeriu Jabinschi a subliniat că pentru el lucrul asupra scoaterii panoului de mozaic de pe clădirea demolată a Palatului de Cultură al Sindicatelor, are o conotaţie deosebită, deoarece acum lucrează în atelierul autorului acestuia, a răposatului Mihail Burea.

Pînă la demontarea mozaicului au fost făcute o serie de fotografii ale panoului în forma sa intactă. Desenul general a fost împărțit în fragmente, fiecare cub al plăcii cu pietricele colorate de mozaic a fost numerotat. Panourile sînt tăiate în plăci de 50 cm pe 50 cm și sînt depozitate.

"Inițial părea că va fi mai ușor, dar au apărut unele probleme, principala constînd în faptul că mozaicul este pe materiale diferite, dar şi grosimea bazei mozaicului este diversă.

Deoarece anterior construiau pentru ca să dureze secole, adăugînd clei PVA în soluția de tencuit, aşa încît aceasta este încă foarte puternic prinsă. În unele locuri, cînd erau demontați 50 cm, erau scoase cîte 8-10 cuie, legate cu sîrmă. Tăiam, demontînd astfel bucățile. De aceea, din motive obiective, durata lucrărilor s-a extins. Dacă ar fi fost posibil aș fi demontat totul într-o singură zi. Dar, din păcate, acest lucru este imposibil. Ne străduim, facem totul calitativ, pentru ca blocurile să fie mai uşor apoi reintegrate", a declarat șeful Catedrei de pictură al Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plastice.

Lucrările privind instalarea panoului de mozaic într-o locație nouă vor începe după ce noua adresă a panoului va fi introdusă în Registru și vor fi alocate fonduri pentru instalarea acestuia. În căutarea unui loc potrivit, arhitectul Serghei Garconiţă a călătorit prin întreg orașul. "A fost dificil să găsim o asemenea suprafață la Chișinău. Mozaicul în sine, fațada principală are o lungime de 23 de metri și o înălțime de 6 metri și jumătate. Este greu să găsești un astfel de zid la Chișinău. Dar noi am găsit. Desigur, va trebui să realizăm o reconstrucție, să construim volume noi pentru a înscrie mozaicul pe peretele în cauză, dar, în principiu, sarcina poate fi îndeplinită, nu este nimic complicat", a spus arhitectul.

Este simbolic faptul că panoul din mozaic, dedicat artei (pe o parte a acestuia sînt reprezentate măști de comedie și de tragedie, instrumente muzicale, iar pe cealaltă parte - covorul moldovenesc) va fi instalat într-un loc, care are legătură cu arta, fiind reconstituit pe gardul Teatrului de Operă și Balet. Ce-i drept zidul acestuia urmează să mai fie înălțat. Este preconizat ca aici să fie un scuar cu bănci, copaci și fără locuri de parcare. Artiștii îl numesc deja între ei "Scuarul mozaicului".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?