Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Moldovenii vor avea parte de compensații în perioada rece a anului. Detalii

18 noi. 2021,, 15:28   Societate
13493 0

Parlamentul a aprobat proiectul de lege care prevede compensații pentru consumul gazelor naturale în perioada rece a anului.

Astfel, toți consumatorii casnici vor primi compensații. Pentru toți consumatorii casnici au fost stabilite două trepte de compensare a consumului de gaze naturale: pentru primii 50 de m3 tariful va fi de 6,8 lei, pentru consumul de la 50 de m3 până la 150 de m3 se va achita un tarif final de 7,9 lei pentru m3. Tot ce va trece de 150 de m3 va fi achitat la prețul stabilit marți de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) – de aproape 11 lei.

Compensația maximă, oferită pentru consumul de gaz natural, va constitui 540 lei.

Familiile cu venituri mici vor primi și o compensație specială prin majorarea ajutorului social pentru perioada rece a anului, iar criteriile s-au schimbat așa încât să se califice un număr de familii mai mare. Astfel, familiile care vor avea un venit mai mic de 10 mii de lei pot beneficia de o compensație suplimentară de 700 de lei la factura pentru gaze naturale sau energia termică.

Altfel spus: dacă lunar consumați 50 de m3 de gaze – veți plăti în jur de 340 de lei. Dacă acest consum este de aproape 150 de m3 – înseamnă că veți scoate din buzunar puțin peste o mie de lei, iar la un consum de 300 de m3 de gaze naturale, veți plăti în jur de 2800 de lei.


De compensații se vor bucura și cei care au încălzire centralizată, astfel pentru o gigacalorie consumată, consumatorii casnici vor avea parte de o compensație în mărime de maxim 450 de lei-lunar.

Mijloacele financiare necesare pentru compensarea diferenței de preț, pentru cinci luni, constituie aproximativ 771 mil. lei pentru consumul de gaz natural și circa 340 mil. lei pentru consumul de energie termică.

De menționat că tariful pentru consumul de gaz natural pentru luna octombrie 2021 constituie 4,64 lei pentru un m3, pentru luna noiembrie tariful aprobat este de 11,08 lei. Diferența în urma majorării tarifului constituie 6,44 lei.

Proiectul de lege a fost susținut cu unanimitate de voturi a celor 83 de deputați prezenți în sală și urmează a fi adoptat în lectura a doua, finală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?