Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Moldovenii răniţi la Kaluga vor fi aduşi acasă cu un echipaj SMURD

5 aug. 2018,, 12:15   Societate
2969 1

Cheltuielile de repatriere a celor şase cetățeni moldoveni care au murit în accidentul din Rusia vor fi acoperite de Guvern. Anunţul a fost făcut de premierul Pavel Filip.

Oficialul a mai solicitat ca o echipă de specialişti din cadrul IGSU să meargă la locul tragediei pentru a acorda suport răniților, dar și pentru a ajuta în procedura de repatriere a corpurilor neînsufleţite.

Prim-ministru a cerut reprezentanţilor Ambasadei Moldovei de la Moscova să se asigure că ceilalţi opt moldoveni răniţi vor avea parte de îngrijirea necesară, iar în cazul în care starea acestora se va agrava, IGSU trebuie să asigure transportarea lor în Moldova cu un echipaj SMURD. De asemenea, Pavel Filip a transmis condoleanțe rudelor și apropiaților celor care şi-au pierdut viaţa în teribilul accident.

"Patru colegi, ofițeri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, merg în regiunea Kaluga pe două segmente foarte importante. Primul segment este de repatriere a celor șase cadavre, cetățeni ai Republicii Moldova. Al doilea segment foarte important în cadrul acestei operațiuni este, de fapt, aducerea acasă a celor opt moldoveni care au avut de suferit", a spus Liliana Puşcaşu, ofițer de presă IGSU.

"Avem echipament medical pentru însoțirea sinistraților, dacă va fi necesar. Însoțim sinistrații sau pe trenul de rută Moscova - Chișinău sau cu tehnica specială prin automobilele SMURD", a spus Vitalie Mutaf, șef-adjunct Direcția Protecție Civilă, IGSU.

"După consultarea cu medicii din Rusia, noi o să hotărîm cum și cînd o să fie transportați pacienții după accidentul rutier", a spus Dumitru Carasic, șef de secție, IGSU.

Autorităţile de la Chişinău au creat o celulă de criză şi au anunţat că oamenii pot suna la IGSU la numărul de telefon 022 78 50 32 pentru a afla mai multe informaţii despre starea victimelor. Pot fi făcute apeluri şi la linia de urgenţă a Ambasadei Moldovei de la Moscova.


Amintim că opt oameni au murit, în total, în regiunea Kaluga, după ce un microbuz plin cu moldoveni s-a ciocnit frontal cu un maxi-taxi care venea pe contrasens. În rezultat, vehiculul s-a răsturnat, iar un camion care venea din spate nu a putut evita impactul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?