Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Moldovenii, într-un glas: Regulile de cumpărare și păstrare a armelor trebuie înăsprite (VIDEO)

27 oct. 2018,, 14:30   Societate
3459 1

Ultimele știri despre utilizarea incorectă a armelor, care s-a soldat cu pierderi de vieți omenești în țara noastră, pare să-i sperie pe moldoveni și să se întrebe cui și în ce condiții sînt eliberate aceste arme.

Întrebați dacă regulile de achiziționare și păstrare a armelor pentru persoanele fizice ar trebui să fie înăsprite, moldovenii întîlniți pe străzile Chișinăului au răspuns într-un glas: „Numaidecît trebuie să fie înăsprite! Se împușcă zi de zi oamenii”.

Alții, în general, s-au arătat împotriva utilizării armelor pe teritoriul țării noastre, spunînd că doar în armată acestea ar trebui să existe.

„Sînt de părere că nimeni nu ar trebui să cumpere armele, doar persoanele care au nevoie cu adevărat de ele. Deși, la noi, doar în armată trebuie să fie folosite”, a spus o intervievată.

„Nu trebuie, în general, să existe arme. Cu ele se fac diferite nebunii. Și chiar dacă cineva le are, trebuie să le ascundă undeva, astfel ca nimeni să nu aibă acces la ele”, a menționat un chișinăuian.


Totodată, unii spun că legea de cumpărare și păstrare a armelor este bună și nu necesită a fi înăsprită, doar că ar trebui să fie respectată ca la carte.

„Legea este bună, important este ca ea să fie respectată. Totodată, trebuie să fie verificat modul de păstrare a armelor acasă. Existența unui safeu nu garantează că acolo nu umblă nimeni. De aceea, din cînd în cînd, poliția trebuie să facă razii ca să verifice cum este păstrat armamentul acasă”, a opinat un cetățean.

Amintim că, cel mai recent caz de utilizare incorectă a armei a avut loc pe 25 octombrie curent, cînd un tînăr de 18 ani, fiul unui șef de direcție de la Poliția de Frontieră, s-a împușcat mortal din arma tatălui său.

Decamdată, nu se cunoaște dacă tînărul s-a împușcat accidental sau este vorba despre un suicid. Oamenii legii cercetează cazul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?