X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Moldovenii, îngrijorați de închiderea unor universități

4 aug. 2020,, 23:30   Societate
5410 2

Zilele acestea Guvernul Republicii Moldova a hotărît ca Universitatea Dimitrie Cantemir și Institutul de Relații Internaționale totuși să fie lichidate. Asta deși în luna iunie 2020, consilierul prezidenția Corneliu Popovici spunea că în pofida problemelor financiare cele două universități vor activa în continuare.

Unii internauți sînt ingrijorați de închiderea acestor instituții mai ales că aceste două universități, în special IRIM-ului sînt ultimele instituții educaționale din întreaga Moldovă, promovează integritatea teritorială a țării, continuitatea ei ca stat și valorile patriotice elementare.

Reamintim că la mijlocul lunii iunie, Popovici menționa că Institutul de Relații Internaționale din Moldova (IRIM) își continuă activitatea. Acesta spunea că a făcut cunoștință cu activitatea instituției de învățământ superior, în special cu procesul de susținere a examenelor de stat și pregătirea către noul an de studii, aducînd la cunoștință rectorului Valentin Beniuc hotărîrea luată la inițiativa președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, de a exclude IRIM din procesul de raționalizare a rețelei universităților publice, lansat nu demult de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

„Institutul de Relații Internaționale din Moldova își va menține în continuare autonomia universitară și statutul de instituţie de învăţământ superior universitar de stat.

IRIM-ul este ultima universitate din Moldova care a continuat promovarea patriotismului moldovenesc, pe cînd aceeași Universitate de Stat sau Universitate Pedagogică din '91 încoace continua să promoveze pe alocuri unionismul.


De menționat că portalul de știri Noi.md a scris anterior despre faptul că în mai multe instituții de învățămînt superior din țară este promovată deschis unirea Republicii Moldova cu România.

Despre aceasta anunța Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan” care cerea atunci Ministerului Educației să intervină pentru a opri promovarea mesajelor cu caracter antistatal în universitățile din țară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?