Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Moldovenii din Grecia își vor putea preschimba permisele de conducere

7 iun. 2023,, 12:33   Societate
3182 0

Cetățenii moldoveni stabiliți în Grecia, în cîteva săptămîni, își vor putea converti permisele de conducere, a declarat Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Elenă, Andrei Popov.

Potrivit oficialului, un acord în acest sens a fost negociat între autoritățile de la Chișinău și cele de la Atena, scrie Radiomoldova.md.

„Am finalizat negocierile cu privire la Acordul de recunoaștere reciprocă. Cetățenii moldoveni care locuiesc în Grecia, nu este vorba despre turiști, pentru ei permisul este valabil trei luni de zile, dar cei care sunt stabiliți aici nu vor mai trebui să dea examene teoretice și practice, permisul acestora va fi convertit în cel grecesc”, a menționat Popov.

Menționăm că țara noastră are încheiate trei acorduri de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere – cu Italia, Turcia și Lituania.

Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova sunt recunoscute în baza prevederilor Convenției de la Viena asupra circulației rutiere din 1968 într-un șir de state, atît din Uniunea Europeană cît și din afara spațiului comunitar.

5
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?