X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Moldovenii din Dublin vor vota după un grafic special la alegeri

31 oct. 2020,, 08:51   Societate
2144 0

Moldovenii din Dublin vor vota după un grafic special pe 1 noiembrie. Mai exact, în secțiile de vot din Dublin va fi organizată votarea graduală, iar fiecare cetățean va avea intervalul său de timp pentru a-și exercita dreptul la vot.

Despre aceasta a anunțat Ambasada Moldovei în România, transmite tv8.md.

„În procesul de pregătire a scrutinului electoral autoritățile irlandeze au cerut obligatoriu organizarea votării graduale a cetățenilor și notificarea fiecărui alegător cu privire la intervalul de timp în care poate vota, adică să avem un grafic de votare luînd în considerare numele de familie, conform alfabetului și arondarea literelor unor ore specifice pentru votare. Scopul măsurii fiind să nu avem concomitent mulți alegători, sa nu avem aglomerații, să prevenim infectarea și să nu aducem prejudiciu eforturilor și sacrificiilor societății irlandeze care este în carantină”, se arată într-un comunicat al Ambasadei.

Potrivit Ambasadei, o condiție similară a fost înaintată și altor ambasade care au organizat alegeri în condiții de pandemie (Georgia, Chili, Lituania).

„Alegătorii din Dublin, pornind de la faptul că toate trei secții sînt în aceiași clădire vor putea alege una din multiplele opțiunile oferite. Membrii biroului vor accepta excepții, cu condiția să nu admitem aglomerație și să respectăm distanța fizică de 2 metri. Procesul electoral va fi monitorizat de autoritățile de resort prin prisma respectării cerinței în cauză și evitării aglomerației pe teritoriul secției de votare”, se mai arată în anunț.


Precizăm că, pînă ieri, 29 octombrie, nu era clar dacă moldovenii din Irlanda vor putea sau nu să-și exprime dreptul la vot, după ce pe 20 octombrie autoritățile irlandeze au emis alertă de sănătate publică COVID-19. Restricțiile urmează să rămînă în vigoare pentru o perioadă de 6 săptămîni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?