Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Moldoveni de pretutindeni reuniți la Cernăuți (FOTO, VIDEO)

30 aug. 2018,, 09:20   Societate
3046 3

La Cernăuți s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Festivalului International „Bucuria Neamului”

În perioada 23-27 august, în regiunea Cernăuți a avut loc cea de-a treia ediție a Festivalului International „Bucuria Neamului”. De data aceasta, Festivalul a durat cîteva zile și a inclus un program complex de acțiuni și manifestații.

Astfel, pe 23 august colectivele artistice din Moldova, Belarus, Azerbaidjan și România, ajungînd la Cernăuți, au avut parte de unele activități de cunoaștere și dezvoltare a unor idei comune de cooperare în domeniul culturii.

Pe 24 august, pentru artiștii sosiți la acest festival au fost organizate excursii la Universitatea „Iuri Fedkovici”, dar și un tur prin oraș. Astfel, oaspeții Bucovinei au avut ocazia să cunoască trecutul și specificul cultural, arhitectural, demografic și politic al acestei regiuni.

Un concert de amploare s-a dat pe 25 august în satul Dinăuți, raionul Noua Suliță, acolo de unde a și pornit acest festival. În cadrul evenimentului au evoluat peste 200 de artiști, printre care ansambluri emerite, artiștii de valoare din regiune, iar deschiderea evenimentului a fost marcată și de prezența conducerii raionului. Tot la Dinăuți, peste 400 de oameni au dansat dansul Coasa, eveniment înregistrat de Cartea Recordurilor Guiness a Ucrainei.


„Bucuria Neamului” a ajuns la Cernăuți pe 26 august, cînd a fost organizat un concert grandios în cadrul Muzeului Satului. Peste 10 mii de oaspeți au venit să admire prestanța scenica a colectivelor de dansatori, coriști, artiști de estrada etc.

Șirul de evenimente a culminat cu organizarea Conferinței Științifico-Practice dedicate dezvoltării culturii etniei moldovenești din Ucraina, iar la 27 august a avut loc prezentarea episodului II din trilogia filmului „Istoria Moldovei”.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Tinerilor Moldoveni din Nordul Basarabiei, condusă de Sergiu Reabco, fiind parte a programului de acțiuni consacrate Anului Stefan cel Mare și Sfînt, și desfășurat sub patronajul președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?