X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Moldoveanul care are are două menţiuni în Cartea Recordurilor Guinness

24 iun. 2019,, 16:10   Societate
2647 0

A sărit de peste 10 mii de ori cu paraşuta şi a făcut 13 mii de aterizări cu avionul. Este vorba despre Serghei Zincenco, moldoveanul care are două menţiuni în Cartea Recordurilor Guinness.

La cei 60 de ani, președintele Federației de Parașutism nu renunţă la pasiunea sa. Primul salt l-a făcut cînd avea 15 ani, iar de atunci şi-a petrecut peste 5 mii de ore printre nori.

Totuşi, nu toate aterizările au fost cu succes.

"Am avut 28 de cazuri cînd paraşuta nu s-a deschis. Odată, cea principală nu s-a deschis, iar cea de rezervă pur şi simplu a intrat în prima şi am căzut. Am suferit mai multe fracturi, dar totul este bine acum", a spus Serghei Zincenco.

Pe lîngă salturile cu paraşuta, în prezent, este unul dintre cei doi piloți instructori din țară care în fiecare zi examinează viitorii aviatori. O altă pasiune este alpinismul. Acum patru ani el a ajuns pînă la tabăra de bază a Everestului, la altitudinea de peste 5000 de metri. Să se menţină în formă îl ajută cîteva reguili simple.

"Trebuie să te trezeşti odată cu soarele. De asemenea, sînt obligatorii exercițiile fizice. A treia regulă este să fii binedispus întotdeauna", a spus Serghei Zincenco.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?