Ludmila Ivanova-Tossounian locuiește de mai bine de nouă ani în orașul Beirut, Liban, unde a ajuns după căsătoria cu un cetățean libanez de origine armeană.
Chiar dacă este departe, niciodată nu uită de unde a pornit și duce dorul de casă, contribuind, în calitatea sa de Președinte, la activitățile Asociației de Prietenie Moldo-Libaneză.
- Cum a fost la început și care a fost primul impact?
- Consider că fiecare trece prin greutăți la început. Am lăsat totul în urma mea. Familia, cariera, prietenii, colegii etc. Dar... familia nouă m-a primit cu brațele deschise, mi-a creat toate condițiile posibile ca să mă simt bine. Toți vorbeau engleza și am trecut cu ușurință bariera lingvistică. Soțul meu, Bedros Tossounian, m-a îndrumat și m-a susținut mereu.
Eram obișnuită să comunic cu persoane cu o mentalitate diferită și o cultură diferită, plus la toate adoram Libanul, cu clima lui moale, cu munte și mare, cu zăpadă iarna la munte și cu ploi și mult soare la Beirut. Duceam dorul de familia mea, de natura noastră (păduri, parcuri și rîuri), de toamna aurie, de străzi și frunze galbene, de bucate moldovenești, dar și aici am reușit să le pregătesc. Aici e ușor să găsești produsele noastre, deoarece sînt multe locuri unde pot fi procurate.
- Ce ne puteți spune despre Liban și despre stereotipurile care s-au format despre Orientul Mijlociu?
- Libanul nu este o țară, cum ne imaginăm noi. Libanul este o perlă în Orientul Mijlociu, o țară cu multe religii și confesiuni, unde locuiesc în pace creștinii ortodocși, catolicii, protestanții, maroniții, musulmanii, druzii, fiind astfel o țară multinațională.
Libanezii sînt oameni calzi, ospitalieri și binevoitori, cu tradiții frumoase. Vecinii se salută în franceză și permanent te invită în ospeție la o cafea. Cafeaua este o tradiție, un obicei aici.
Bineînțeles, le povestesc mult libanezilor despre Republica Moldova, le explic unde se află, despre natura noastră, despre oamenii noștri. La televiziunea locală a fost difuzat un film documentar despre Moldova și multe rude și prieteni libanezi îmi spuneau cît de frumoasă este țara în care m-am născut. Mă simțeam fericită și mîndră.
- Și comunitatea moldovenilor din Liban?
- Comunitatea noastră este constituită preponderent din femei, care au ajuns aici în urma căsătoriilor. Avem doctori, juriști, profesori, esteticieni, specialiști în domeniul bancar, dar avem și bărbați, vorbitori de limba romînă, iar unii dintre ei dețin cetățenia Republicii Moldova.
În anul 2009, ex-consulul Republicii Moldova în Liban, Elie Nassar, și fiul său, Charbel Nassar, au fondat Asociația de Prietenie Moldo-Libaneză. Acum eu exercit funcția de Președinte al acestei asociații și mă strădui să fac tot posibilul ca viața comunității noastre să se dezvolte.
În prezent, conform datelor statistice, sîntem aproximativ 1000 persoane originare din Republica Moldova. Anul trecut a fost deschis Centrul Educațional-Cultural Moldovenesc, unde săptămînal ne adunăm și desfășurăm diferite activități culturale și educaționale, șezători, evenimente de divertisment, cursuri de studiere a limbii de stat, engleză, rusă etc. Acum avem și clase de dans pentru cei mici. Am o bucurie mare cînd văd moldovencele noastre aprige împreună aici, cînd sînt împreună la o șezătoare, împletind mărțișoare, dansînd și cîntînd, învățînd copiii noștri tradițiile.
- Poate părea nepotrivită o asemenea întrebare, însă există următoarea curiozitate a concetățenilor: femeile noastre și cele libaneze au dreptul la muncă?
- Majoritatea femeilor libaneze sînt lucrătoare și doamnele noastre nu sînt o excepție. Eu, de exemplu, predau limba rusă studenților și copiilor libanezi. Totodată, activitatea Asociației cere multă sîrguință și energie, iar eu îmi dedic cu drag timpul acestor acțiuni.
- Cît de des reveniți acasă?
- O dată pe an îmi vizitez țara de baștină. Gîndul la casă, la mama și tata îmi dă forțe și energie ca să merg mai departe și să-mi realizez visele. Am două fiice, care vorbesc fluent limba maternă și sînt vorbitoare și de engleză, armeană, rusă și arabă. Le place mult Moldova, mai ales să meargă la bunici.
Atunci cînd se apropie vara, copiii mă tot întreabă cînd vom pleca iarăși să ne petrecem vacanța acolo. Cît despre tradiții și obiceiuri, cultura și istoria neamului, copiii învață de la noi și în același timp citesc mult.
- Puteți să ne faceți cîteva mărturisiri despre procesul migrațional pe care l-ați trăit?
- Pentru toți oamenii, care au ajuns sa fie migranți, acest proces este dificil, dar e nevoie de răbdare, înțelepciune, minte clară și forțe ca să ne acomodăm în țara de gazdă și să primim acel „diferit" de noi.
Cînd am plecat de acasă, o doamnă mi-a dat un sfat, care m-a ajutat mult - să rămîn așa cum sînt eu însămi, să nu uit de rădăcinile mele, de casa natală, de nucul din ograda bunicii și aceste lucruri mă vor susține oriunde mă voi afla.
- Și revenirea în Republica Moldova - v-ați gîndit vreodată la asta?
- Sunt mereu cu gîndul acolo - la casa părintească, la prieteni și colegi, la copilărie. Prezentul meu este aici, la casa din Liban, care m-a primit pentru prima dată cu mult soare și cu un curcubeu pe cer și care mă alintă cu aroma de cafea de dimineață, cu zilnicul „Bonjour", casa, unde sînt născuți copiii mei și oamenii, care îmi sînt o familie.
Adăuga comentariu