În rezultat, se va micșora timpul de staționare fără operare a navei în port, ceea ce va determina reducerea costurilor. Astfel, portul va opera un număr mult mai mare de nave și va înregistra venituri în creștere, informează Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
În urma aderării la Convenția FAL, Republica Moldova va asigura uniformizarea procedurilor, formalităților și cerințelor documentare pentru facilitarea și ameliorarea traficului maritim internațional. La fel, aceasta va avea efecte benefice asupra procedurilor administrative aplicate la intrarea, staționarea și plecarea navelor, dar va contribui și la realizarea principiilor controlului frontierei de stat. Acest lucru va permite scoaterea barierelor birocratice pentru mediul de afaceri, micșorarea timpului procedural de aplicare și digitalizarea și schimbul rapid de informații între state.
Totodată, prin adoptarea acestei hotărîri, va fi îndeplinită obligația țării noastre de a transpune în legislația națională prevederile Directivei europene, stabilită în Acordul de Asociere RM-UE.
Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional a fost adoptată la Londra, în aprilie 1965, și stabilește un set de formulare standardizate pe care trebuie să le depună navele la sosirea sau la plecarea în/dintr-un port al unui stat semnatar al Convenției.
Adăuga comentariu