X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Moldova și Belarus intenționează să organizeze tururi turistice combinate

7 mai. 2019,, 13:00   Societate
3426 1

Moldova și Belarus intenționează să organizeze tururi turistice combinate pentru cetățenii din Europa de Vest și Statele Unite, transmite Noi.md.

Potrivit presei bieloruse, despre acest lucru a menționat președintele Uniunii Republicane a Industriei de Turism (URIT), Filip Gulyi, subliniind că lansarea zborului direct Belavia Minsk-Chișinău, pe 30 noiembrie, 2018, a contribuit la o creștere semnificativă a călătoriilor între Belarus și Moldova, planurile operatorilor turistici din cele două ţări prevăd organizarea de tururi turistice combinate, fiind vizaţi turiştii din Europa de Vest și SUA, activităţi de cross-marketing și posibilitatea semnării unui acord code sharing între transportatorii aerieni.

„Am stat mult timp să ne apreciem reciproc posibilităţile, totuşi, mai mulţi ani la rînd, cooperarea noastră a fost una efemera, dintr-o serie de cereri și nevoi amînate. Dar, odată cu deschiderea cursei directe Belavia Minsk-Chișinău, situația s-a schimbat. Vedem interesul companiilor americane, britanice, scandinave și europene pentru produsul combinat Belarus-Moldova. Și acest lucru este interesant pentru noi, deoarece, pe lîngă schimbul de experiență și utilizarea posibilităților de activitate turistică a ambelor țări între membrii sindicatelor și a afacerilor, aceasta este o activitate de cross-marketing și combinarea tururilor din Moldova și Belarus în pachete și oferte unice pentru piețe, în primul rînd pentru Europa de Vest şi Statele Unite. De asemenea, ne-am dori să avem contacte cu Asia de Sud-Est, cu țările arabe”, a declarat Filip Gulyi, președintele URIT.

El a menționat că Moldova este renumită pentru peisajele sale montane, natura bogată, cultura dezvoltată a vinificației și vinului, iar împreună cu prețurile plăcute pentru un produs turistic, direcția ar putea arăta vînzări bune pe piața din Belarus.

Potrivit șefului Asociației Patronatului din Industria Turismului din Moldova, Serghei Manea, un tur de 5 zile cu un program de excursii, ghid și călătorii aeriene va costa aproximativ 500 de euro/persoană. Costul unei călătorii scurte de două sau trei zile, ținînd cont de prețurile Belavia, va alcătui aproximativ 250 de euro de persoană. „Rămîne doar să rezolvăm problema privind promovarea, să vedem cum vor accepta produsul operatorii de turism, care va fi politica tarifară. Mai are importanţă şi activitatea reciprocă. Cu toate acestea, cred că echilibrul se va îndrepta mai mult spre fluxul de ieșire din Belarus", a declarat Filip Gulyi.


Potrivit directorului Centrului de afaceri și turism „Cricova Vin”, Denis Şova, cu deschiderea zborului direct Belavia, numărul de turişti belaruşi în Moldova a crescut. „Deja simţim creşterea fluxului din Belarus. Și dacă pînă în 2018 țara nu a făcut parte din TOP-10 la compartimentul turism de intrare, acum Belarus se află pe locul 7 în clasament. Ne bucură această situaţie, noi fiind gata să primim oaspeți 7 zile pe săptămînă, 365 de zile pe an", a spus el. „Turismul rural, religios, medical, de eveniment și celsportive se dezvoltă în mod activ în Moldova, cresc în intensitate excursiile gastronomice și tematice (MICE, Eveniment). Ne străduim să dezvoltăm infrastructura, avem un aeroport minunat și doi transportatori aerieni naționali. Și ne-ar plăcea ca partea bielorusă să contribuie la semnarea unui acord code sharing între companiile noastre, deoarece Belavia are linii de zbor excelente", a spus Serghei Manea.

Este de menţionat faptul că în decembrie anul trecut, jurnaliștii și reprezentanții companiilor de turism din Belarus au vizitat Moldova în cadrul unui tur de informare, la care au participat reprezentanți ai Uniunii Republicane a Industriei de Turism. Acesta a fost primul pas pentru stabilirea contactelor de afaceri între industria turistică a celor două țări. În luna aprilie a acestui an, reprezentanții industriei de turism din Moldova au sosit în Belarus pentru a participa la expoziția „Leisure-2019". Pe lîngă activitățile expoziţionale, reprezentanții industriei de turism din Moldova au avut o serie de întîlniri și negocieri cu colegii din Belarus. Unul dintre rezultatele întîlnirilor l-a reprezentat semnarea unui acord privind cooperarea în domeniul turismului între Uniunea Republicană a Industriei de Turism și Asociația patronatului din industria turismului din Republica Moldova.

„Acesta este unul dintre primii pași ce vizează relațiile noastre bilaterale și sîntem încîntați de faptul că turul de informare din decembrie a avut succes, pentru Belarus se înregistrează un interes sporit ca destinație turistică. În viitorul apropiat, vor fi create grupuri de lucru între URIT și APIT pentru a pune în aplicare pe deplin acordurile care au fost semnate. Ne propunem să creștem traficul turistic reciproc", a spus Serghei Manea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?