Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Moldova, în alertă de gripă

23 ian. 2023,, 08:15   Societate
2782 0

În Capitală, în ultimele trei săptămîni se atestă o descreștere a cazurilor de infecții respiratorii. Totuși, cazurile de gripă sînt într-o continuă creștere.

Oxana Constantinova, medic epidemiolog la Centrul de Sănătate Publică Chișinău, spune că cei mai afectați de infecțiile respiratorii rămîn a fi copiii, transmite stiri citat de Noi.md

„Înregistrăm un număr înalt de aceste infecții comparativ cu săptămîna trecută am scăzut cu 17 % în municipiul Chișinău și am înregistrat infecții respiratorii virale acute - 4.381 de cazuri. Dar am avut și 144 de cazuri de gripă. După testările care sînt efectuate de laborator, gripa acum după statisticile noastre săptămînale predomină asupra COVID-19. COVID încă se înregistrează, avem săptămînal în jur de 60-70 de cazuri, gripa noi înregistrăm ultima săptămînă 141 de cazuri”, a menționat Oxana Constantinova.

Potrivit epidemiologului, la primele simptome a virozei sau gripei, oamenii trebuie să se adreseze la medicul de familie pentru un tratament corespunzător.

„Cînd apare tuse, febră, nas înfundat, durere în gît, deja un semn mai periculos este dificultăți de respirație. Aici merge vorba despre o boală mai gravă, semnele pot fi și mai multe, trebuie să ne adresăm la medicul de familie ca să stabilească care este diagnosticul și cum corect să tratezi. Este de spitalizare sau tratament la domiciliu și care medicamente sînt indicate în cazul dat” a precizat epidemiologul Oxana Constantinova.


Potrivit șefului Direcției Generale asistență Medicală și Socială, Boris Gîlca, spitalele municipale de copii rămîn a fi suprasolicitate, dar presiunea este mult mai mică decît în ultimele trei săptămîni.

„În primele două săptămîni am avut cea mai mare presiune, nu am avut locuri libere, practic internam copii în alte spații unde am desfășurat paturi suplimentare. La fel, secțiile pentru adulți, secțiile care tratează pacienții adulți cu infecții virale sau cu pneumonii, cu bronșite, vorbim aici de secțiile de pneumologie, secțiile de terapie, alte secții din toate spitalele municipale sînt arhipline chiar și la ziua de astăzi. Doar în această săptămînă, în săptămîna trecută observăm o tendință neesențială de descreștere a numărului de infecții virale respiratorii, dar avem o creștere a cazurilor de gripă”, ne-a mărturisit Gîlcă.

Boris Gîlca, șeful Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Capitalei a venit cu cîteva recomandări pentru populație.

„Evitarea locurilor aglomerate, portul obligatoriu de măști în transportul public în locurile aglomerate ca și recomandare esențială. În instituțiile școlare și preșcolare recomandăm acel triaj observațional dimineața. Încurajăm părinții să țină sub control starea de sănătate a copiilor în caz cînd copilul înregistrează febră, cînd înregistrează slăbiciuni, tusă, dureri de cap și alte simptome caracteristice să nu trimită copilul în instituția școlară sau preșcolară, să apeleze imediat la medicul de familie”, a spus Boris Gîlcă.

Săptămîna trecută pe teritoriul țării au fost înregistrate 11.934 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii și 190 de cazuri de gripă sezonieră. Din cauza gripei sezoniere au decedat trei persoane.

1
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?