X 
Transnistria stiri: 1394
Eurovision stiri: 502

Moldova a fost din nou condamnată la CEDO

5 aug. 2020,, 17:44   Societate
3625 0

Republica Moldova a fost din nou condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), într-un dosar privind nulitatea contractelor, prin care statul nostru va fi nevoit să ofere părții reclamante suma de 167 mii de euro, după ce CEDO a constatat încălcarea dreptului de proprietate, prin anularea/constatarea nulității absolute a unui contract de vînzare-cumpărare a unui cămin cultural devastat dintr-un sat.

Procurorii susțineau că bunul imobil era din domeniul public și nu putea fi înstrăinat. Pe de altă parte, CEDO a constatat că nu exista nicio probă că imobilul ținea de domeniul public. Nici judecătorii nu au explicat cum au ajuns la concluzia că bunul ținea de domeniul public.

Totuși, contractul de vînzare-cumpărare a fost aprobat de consiliul local și de autoritățile raionale, precum și a fost înregistrat în registrul cadastral. Guvernul susținea că acestea au comis o greșală. CEDO a notat că consecințele greșelilor autorităților locale trebuie suportate de acestea, nu de cumpărător, transmite realitatea.md.

Reclamanta a mai invocat că este de bună credință și că ea nu poate fi expropriată. Judecătorii moldoveni nu au contestat buna credință, însă au spus că acest aspect este irelevant pentru nulitatea absolută. CEDO a mai notat că, conform legii moldovenești, dobînditorul de bună credință nu poate fi extropriat (cu excepția situației cînd bunul iese din posesia cumpărătorului fără voia lui). Necombaterea argumentului cu privire la buna credință a dobînditorului echivalează cu ilegalitatea ingerinței în dreptul de proprietate.

Deși au constatat nulitatea contractului și au dispus repunerea părților în situația inițială, judecătorii nu au obligat vînzătorul (consiliul sătesc) să restiuie cumpărătorului investiția făcută în imobil (de peste 2 milioane de lei). Judecătorii au recomandat cumpărătorului să intenteze o acțiune separată în acest sens, deoarece el nu a solicitat compensații în prima instanță (deși cumpărătorul solicitat în prima instanță respingerea acțiunii privind nulitatea contractului). CEDO a conchis că această abordare este contrară practicii judecătorești, care obliga judecătorii, care dispun repunerea în situația inițială să restituie din oficiu investiția, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat de cumpărător.


Un alt aspect importan al dosarului arată că, după anularea dreptului de proprietate, cumpărătorul a intentat o acțiune cu privire la compensarea investiției. După intentarea acțiunii, procurorii au pornit două dosare penale împotriva cumpărătorului, pentru fals în acte publice și uz de fals, chiar dacă termenul de prescripție pentru atragere la răspundere penală expirase de mulți ani. Ulterior, Guvernul a încercat să argumenteze la CEDO că aceasta confirmă rea-credința cumpărătorului.

AICIgăsiți hotărârea Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, iar AICIcea a CEDO.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?