Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Modificări la Legea cu privire la avocatură

22 apr. 2021,, 17:47   Societate
1723 0

În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații, cu votul majorității, au votat în a doua lectură modificarea Legii cu privire la avocatură, care urmărește creșterea echității și transparenței de accedere în profesia de avocat.

Documentul prevede constituirea unei Comisii de soluționare a contestațiilor, un organ format ad-hoc din 5 avocați, desemnați aleatoriu, care va reexamina rezultatele examenelor de admitere la stagiu și ale examenelor de calificare, pentru fiecare etapă.

Conform proiectului, întru sporirea eficienței stagiului profesional efectuat și dobîndirea unor abilități practice în domeniul specific de activitate, avocatul stagiar va avea dreptul să asiste avocatul îndrumător la orice fază a procesului civil, penal și contravențional. Se propune ca avocatului stagiar să i se permită și acordarea asistenței juridice garantate de stat pe cauze civile.

De asemenea, pentru avocatul stagiar contractul de efectuare a stagiului profesional nu va purta caracter oneros, excluzîndu-se în acest mod tentativele de comercializare a contractelor de efectuare a stagiului profesional, precum și sporirea nivelului abilităților și capacităților acumulate de avocatul stagiar pe parcursul perioadei efectuării stagiului. Încălcarea acestei reguli va atrage la rîndul să răspunderea disciplinară.

Proiectul final de modificare a Legii cu privire la avocatură rezidă din comasarea dintre două inițiative legislative, autorii cărora sînt deputatul Fracțiunii PAS, Blocul ACUM, Sergiu Litvinenco și deputații din Fracțiunea PSRM, Adrian Lebedinschi și Vasile Bolea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?