Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Mitropolitul Vladimir "despre ultima șansă a Moldovei"

19 oct. 2021,, 13:45   Societate
2114 0

Mitropolitul Vladimir a adresat un mesaj către autoritățile din Chișinău prin care îi îndeamnă să nu promoveze legile și acțiunile, care sînt în contradicție cu religia, istoria și cultura poporului.

"Biserica atrage atenția în mod special autorităților asupra momentului crucial din istoria neamului! Într-o astfel de situație critică, este cu totul inadmisibilă promovarea și adoptarea unor legi ce vin în contradicție cu istoria, credința ortodoxă, cultura și moralitatea, dar și tradițiile bimilenare ale poporului nostru.

Misiunea pastorală a Bisericii, menirea sa divină și moral-spirituală este de a sluji propriului popor, de a avea grijă de acesta, călăuzindu-l în lumina adevărată a lui Hristos spre desăvîrșirea spirituală, morală și socială. Datoria Bisericii este de a preveni autoritățile laice despre pericolele unor legi, concepții și acțiuni greșite pentru popor. Este inadmisibil divizarea în cei de dreapta și cei de stînga, cei corecți și cei incorecți, cei buni și cei răi, cei bogați și cei săraci.

Să luăm aminte! Dumnezeu ne mai dă o ultimă șansă, să nu o ratăm! În aceste vremuri de cumpănă pentru țară și popor, părintește îndemn clerul și credincioșii, indiferent de etnia și limba vorbită, să înalțe rugăciuni pentru luminarea conducerii și pentru propășirea țării", se arată în adresarea mitropolitului, intitulată "Despre ultima șansă a Moldovei".

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?