Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Mită de 60.000 de lei: Doi angajaţi de la Protecţia Mediului, reținuți

17 feb. 2020,, 12:58   Societate
3145 1

Un inspector din cadrul aparatului central al Inspectoratului pentru Protecţia Mediului şi altul din Direcţia control al fondului forestier, ariilor naturale protejate şi spaţiilor verzi au fost reţinuţi, cu puţin timp în urmă, de CNA şi procurorii anticorupţie.

Bărbaţii sînt suspectaţi că au primit 60.000 de lei de la şeful unui ocol silvic pentru a trece cu vederea încălcările depistate în timpul verificărilor.

Potrivit materialelor cauzei, funcţionarii ar fi inspectat ocolul silvic Căuşeni la începutul lunii noiembrie 2019, notînd mai multe nereguli. Însă pentru a nu-l sancţiona pe şeful ocolului şi pe maistru, aceştia le-au cerut 54.000 de lei, iar ulterior încă 6000 de lei pentru a nu indica abaterile depistate şi pentru a emite Actul de coordonare a tăierilor produselor principale pentru anul 2020.

Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere activă, banii fiind transmişi în cîteva tranşe sub controlul CNA. Astăzi, funcţionarii au fost reţinuţi în urma percheziţiilor operate în maşinile, birourile de serviciu şi la domiciliile acestora, unde a fost găsită şi o parte din banii pretinşi.

Aceştia sînt reţinuţi pentru 72 de ore şi riscă pînă la 10 ani de închisoare, în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?