Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Miros de cioric pîrlit în satele Moldovei

12 ian. 2020,, 17:44   Societate
3910 0

În gospodăriile moldovenilor e mare agitaţie cu doar cîteva zile înainte de Sfîntul Vasile. Cei care nu au tăiat porcul în ajun de Crăciun, aşa cum este tradiţia, o fac acum şi încheie astfel ciclul sărbătorilor de iarnă.

Godacul care s-a îngrăşat bine pe parcursul anului este sacrificat, iar gospodinile pregătesc din carne tot felul de bucate.

În familia lui Ion Strelciuc din satul Caracui, raionul Hînceşti, este deja o tradiţie să taie porcul înainte de Sfîntul Vasile. Pentru început, animalul este pîrlit cu paie, ca şoricul să fie mai moale şi mai gustos.

"Metoda asta o ştiu de la părinţi, de la bunei. De obicei îl pîrlim de vreo două ori, de asta depinde şi şoricul cît va fi de moale. Coacerea se face mai bine cînd avem jăratic, nu pară sau fum", a menţionat gospodarul.

După ce a fost pîrlit bine, porcul este spălat şi apoi tranşat: "Îl spălăm şi înmuiem bine funingina. După asta, îl udăm cu apă şi îl frecăm cu sare, şoricul o să fie mai moale".

Ziua în care este tăiat porcul, este un prilej de bucurie şi pentru copii. Ei sînt primii care gustă din coada şi urechile godacului, dar nu înainte de a-l încăleca. Tradiţia spune că dacă fac asta, copiii vor avea noroc tot anul, iar carnea va fi mai gustoasă.

După ce se încheie tot ritualul, gospodarii fac o masă comună, numită şi "pomana porcului. Toţi care au participat la proces, gustă din tradiţionala friptură, gătită la ceaun.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?