X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Minorii aflați în dificultate vor beneficia de adăpost și pe timp de noapte

3 dec. 2020,, 16:43   Societate
4301 0

Serviciul Asistență Stradală din capitală (str. Miron Costin, 19/1), care activa doar pe timp de zi, va presta servicii de plasament beneficiarilor și pe timp de noapte.

În prezent, Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului este în plin proces de reorganizare a activităților instituției, pentru crearea condițiilor prielnice de plasament a minorilor aflați în dificultate, transmite telegraph.md.

Astfel, în cadrul complexului de servicii vor fi amenajate două săli separate, pentru fete și băieți, care vor fi dotate cu mobilier necesar (paturi, noptiere, dulapuri). Totodată, reprezentanții centrului vor achiziționa mai multe electrocasnice pentru confortul copiilor. De asemenea, pentru securitatea acestora, dar și a edificiului, obiectivul va fi supravegheat atît video, cît și de un paznic.

Potrivit viceprimarului capitalei, Angela Cutasevici, după activitățile de reorganizare pe intern, în cadrul centrului vor putea fi cazați concomitent zece copii. Aceștia vor locui în incinta centrului pînă la 45 de zile, timp în care organele competente vor identifica o soluție viabilă pentru fiecare caz în parte. Tot aici, minorii vor beneficia de asistența specialiștilor, încadrarea în activitățile socio-educative; cît și de spațiile de recreere amenajate: sală de sport, bucătărie, duș etc.

De menționat că, în prezent, instituția este frecventată zilnic de către cinci copii, în timp ce la evidență se află 40 de minori care fie au revenit în familii sau la instituțiile rezidențiale.


Serviciul Asistență Stradală a fost lansat de către Primăria Chișinău în anul 2019 și are drept scop consolidarea sistemului de protecţie a copiilor, în special a celor care practică un mod de viaţă stradal, vagabondează, cerşesc, consumă substanţe toxice/narcotice sau practică prostituţia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?