X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Ministrul Apărării: Serviciul militar obligatoriu nu va fi anulat în curînd

24 dec. 2019,, 10:31   Societate
5167 3

Este oarecum devreme să vorbim despre armata profesională în Moldova şi anularea serviciului militar obligatoriu, consideră ministrul Apărării, Victor Gaiciuc.

Potrivit Infotag, într-un interviu oferit pentru radio Sputnik Moldova, el a spus că "nu este neapărat ca în viitorul apropiat să fie anulat serviciului militar obligatoriu în Moldova, iar în armată vor rămîne doar militarii prin contract", transmite Știri.md.

"Totul depinde de doi factori: în primul rînd, factorul securităţii internaţionale în regiune şi în întreaga lume, iar al doilea factor reprezintă oportunităţile economice ale statului.

Pot da exemple atunci cînd unele ţări europene, care şi-au trecut armata în bază profesională, au fost nevoite să revină la practica serviciului militar obligatoriu", a spus Gaiciuc.

Potrivit lui, orice armată are nevoie de forţe noi, de aceea se pune problema pregătirii rezervei.


"Una dintre metodele de pregătire a militarilor de rezervă este recrutarea tinerilor. Iau drept exemplu ţările neutre, comparabile cu Moldova după teritoriu şi numărul populaţiei.

O parte din populaţia masculină a ţării urmează o scurtă pregătire militară, dobîndind abilităţile serviciului militar", a spus el.

Potrivit ministrului, astăzi este foarte scump să întreţii o armată doar în bază de contract.

"Întreţinerea unui soldat costă Ministerul Apărării aproximativ 40 de mii de lei pe an, iar întreţinerea unui militar prin contract, căruia trebuie să i se plătească salariu, va fi mult mai scumpă", a adăugat ministrul, menţionînd că timpul optim pentru pregătirea unui soldat este de 12 luni.

În Moldova, în iunie 2018 a fost adoptat programul "Armata profesională 2018-2021". Scopul acesteia este transformarea Armatei Naţionale într-o armată profesională.

Documentul prevede că serviciul militar obligatoriu urmează a fi înlocuit cu serviciul prin contract.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?