Reclamantul solicită abrogarea ordinului Ministerului prin care se dispune vizionarea filmului în gimnaziile și liceele din țară.
Corina Lungu, șefa Direcției politici în învățămîntul general, Ministerul Educației și Cercetării, a declarat în cadrul emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV că la Minister a mai fost înregistrată o plîngere din partea unui părinte, iar în ziua difuzării filmului a fost telefonată de mai multe persoane.
„Luni, în cancelaria MEC a intrat o plîngere care solicită abrogarea ordinului deoarece nu a fost consultat părintele pentru vizionarea filmului. În ziua difuzării filmului am avut cîteva telefoane prin care ni s-a solicitat ordinul și link-ul pentru film. Totodată, am avut și două telefoane venite de la părinți care ne întrebau: „De ce ne traumați copiii?”. După explicațiile oferite, o doamnă a vrut să afle ceva ce o interesează și pe ea. Dar pînă acum a cui a fost interesul, m-am întrebat eu”, a încheiat Corina Lungu.Ordinul ministrului Educației și Cercetării a generat mai multe controverse printre părinți și cadre didactice. Acestea au fost amplificare și de unii politicieni din opoziție care au încurajat cetățenii să dea în judecată Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit lor, filmul ar putea avea un impact psihologic asupra copiilor mai mici din cauza abordării profunde a unor subiecte dramatice din istoria deportărilor forțate în Siberia din perioada regimului sovietic.
Adăuga comentariu