Mihail Eminescu și limba moldovenească

Academicianul Iorgu Iordan, lingvist notoriu, în repetate rînduri a subliniat: ”Eminescu este considerat, în general, drept creator al limbii poetice româneşti… Eminescu este creatorul limbajului poetic… Eminescu foloseşte alt limbaj decît predecesorii lui… Eminescu este creatorul unui alt limbaj poetic, mult superior celui folosit de predecesorii săi” (I. Iordan, 1971).

Pietrele de temelie ale limbajului poetic al lui Mihai Eminescu, după cum se ştie, sînt:

1. Creația populară moldovenească;

2. Limba moldovenească.

Aceste elemente constitutive fundamentale, definitorii ale poeziei lui M. Eminescu au fost demult determinate şi de nenumărate ori confirmate. De pildă, academicianul Al. Rosetti sublinia: ”influenţa folclorului ‒ evident, moldovenesc! ‒ asupra lui Eminescu a fost profundă şi decisivă” (Al. Rosetti, 1955).

„Geniul poetic al lui Eminescu l-a făcut să aleagă cele mai bune instrumente pentru exprimarea sentimentelor sale...: elemente caracteristice de limbă vorbită, în genere, cu caracter moldovenesc… Eminescu include în versurile sale o serie de elemente ale limbii moldoveneşti vorbite” (Al. Rosetti, 1955), scrie terramoldaviae.wordpress.com

Eufemismele amuzante ale academicianului ”limbă vorbită, în genere, cu caracter moldovenesc” sau elemente ale ”limbii vorbite moldoveneşti” nu pot ascunde realitatea statornicită din punct de vedere istoric şi confirmată ştiinţific de prin veacul al XVII-lea ‒ denumirea corectă limba moldovenească.

Cuvintele moldoveneşti, care au stat la baza ”creării limbii poetice româneşti” (I. Iordan), dar poreclite ”regionalisme”, ”sînt cu mult mai numeroase, ceea ce ştie toată lumea, şi provoacă nedumerirea editorilor, care se cred îndeptăţiţi să le… împuţineze, înlocuindu-le prin formele corespunzătoare din limba literară (care, dacă ea exista pe la 1870, abia se închega! ‒ V.S.) şi falsificînd astfel limba folosită de M.Eminescu, «creatorul limbajului poetic». Predomină cu mult cuvintele moldoveneşti, lucru iarăşi cunoscut, şi, după mine ‒ firesc, nu în primul rînd pentru că autorul Luceafărului era moldovan, ci ca urmare logică a concepţiei lui lingvistice, la care se adaugă rezonanţa mai ”poetică” a formelor moldoveneşti” (I. Iordan. Observaţii cu privire la limba poeziilor lui Eminescu, 1971).

”Demoldovenizarea limbii lui Eminescu o încep de acum redactorii de la Convorbiri literare, cel dintîi editor al poetului ‒ Titu Maiorescu… Criticul român E.Lovinescu, editînd poeziile lui Eminescu, îi ”reactualizează ortografia”. După cum a demonstrat G.Ibrăileanu «reactualizarea» consta în înlocuirea formelor moldoveneşti cualtele‒ munteano ‒ olteneşti. Aceasta nu este o simplă schimonosire a limbii lui Eminescu, ci şi o falsificare a aspectului artistic al operei poetice a lui Eminescu” (Ramil Portnoi. Mihail Eminescu. Chişinău, 1956. P. 46 ‒ 47).

1924. ”După părerea lui Mihail Eminescu, cea mai dulce şi mai bogată în sunete este limba moldovenească” (I. Slavici. Amintiri).

1929. Eminescu şi limba moldovenească. ”Eminescu… şi-a făurit limba din toate dialectele, întrebuinţînd formele cerute de sonoritatea versului, indiferent: munteneşti ori moldoveneşti. Dar, fireşte, că mai ales moldoveneşti, fiind moldovan”. (Garabet Ibrăileanu, 1929).

26 septembrie 1952. În raportul său științific ”Limba poeziilor lui Mihail Eminescu”, academicianul Al. Rosetti a demonstrat că limbajul poetic al lui M. Eminescu, originalitatea și particularitatea talentului său se bazează pe bogăția și posibilitățile artistice ale limbii moldovenești și pe creațiile populare orale moldovenești. ”Influenţa folclorului ‒ moldovenesc, evident ‒ asupra lui Eminescu a fost profundă şi decisivă”, subliniază academicianul.

Ca dovadă a acestui fapt, Al. Rosetti aduce drept exemplu 26 de trăsături comune „caracteristice limbii moldovenești”, care fac poeziile lui M. Eminescu unice.

Aşadar, la temelia creaţiilor poetice ale lui Mihail Eminescu stă ”materialul din limba vorbită în Bucovina şi Moldova, dar el a întrebuinţat şi forme şi fonetisme, cuvinte din Valahia…”. Şi astfel, ”prin întrebuinţarea unui număr mare de cuvinte şi de expresii din limba vorbită de popor, Eminescu a lărgit graniţele stilului artistic al limbii literare şi în acelaşi timp i-a dat caracteristicile geniului său” (Al. Rosetti. Studii lingvistice, 1955).

Eminescu şi limba literară.

Influenţa limbii moldoveneşti

„În a doua jumătate al secolului trecut (al XIX-lea), cînd trăieşte şi scrie marele nostru poet, limba literară se afla în curs de formaţie, în sensul apropierii ei de aspectul de astăzi, care, pentru moment, poate fi considerat drept cel mai conform cu idealul acestei naţiuni. Aşa se explică, între altele, faptul că, alături de formele literare, care s-au impus cu vremea, întîlnim, şi nu numai la Eminescu, destule altele, care trădează, ca să zic aşa, originea naţională a scriitorilor (Al.Russo, C.Negruzzi, M.Kogălniceanu, V.Alecsandri, I.Creangă, apoi Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Calistrat Hogaş, N.Labiş ş.a. – V.S.).

Spre deosebire de contemporanii săi (mă refer, înainte de toate, la munteni), Eminescu îmi face impresia că nu-şi dă deloc osteneala de a folosi, pe cît era cu putinţă atunci, formele deja consacrate. Dimpotrivă, mi se pare că în măsura în care îşi punea problema, dădea preferinţă celor moldoveneşti. Şi aceasta nu numai dintr-un fel de moldovenism ideologic, ci pentru că graiul său matern, limba sa maternă convenea mai bine poeziei lirice. Limba moldovenească, vorbirea moldovenească are o gamă, dacă pot spune aşa, în do minor, blîndă şi molcomă, creatoare sigură a unei atmosfere de reverie, de vis. Cel puţin, aşa o simt eu, tot moldovan, ca şi Eminescu… Mi se pare că, dacă am «literaturiza» formele moldoveneşti ale lui Eminescu, ar dispărea sau, cel puţin, s-ar împuţina farmecul lor poetic. Mă voi opri în cele ce urmează la o serie de fapte ale căror caracter moldovenesc se impune de la sine.

Fonetice: sară, braţă, cătră, izvoară, fereşti, mîne (şi mîni), împle, dintăi, mătasă, hotară etc…

De multe ori formele moldoveneşti sînt «cerute» de necesităţile tehnice ale versului: ritm, rimă, măsură…

Înfluenţa limbii moldoveneşti se manifestă cu putere mai cu seamă în ce priveşte formele articolului posesiv care face legătura dintre două substantive…” Iorgu Iordan, 1983.

Vasile Stati, cartea ”Moldovenii nu-s români!”