X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Membrii unui grup criminal, trimişi pe banca acuzaţilor

25 mar. 2022,, 10:32   Societate
2594 0

Procuraturii din Teleneşti informează că a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a nouă membri ai unui grup criminal organizat, inclusiv organizatorul acestuia, acuzaţi de săvîrşirea a două episoade de tîlhărie.

Potrivit informațiilor, organizatorul grupului, fiind în detenție într-un penitenciar din ţară, a atras mai multe persoane, atît deţinute în același penitenciar, cît şi aflate la libertate, pe care i-a instigat şi i-a dirijat la comiterea infracțiunilor de sustragere a bunurilor persoanelor în diferite localități ale Republicii Moldova.

Conform notei informative emise de PG, în iunie 2021, în unul dintre episoade, organizatorul grupului criminal, împreună cu un alt membru, deținuţi în același penitenciar, i-a instigat pe alţi patru membri ai grupării, aflaţi la libertate, în vederea săvîrşirii atacului asupra uneia victime în vîrstă de 60 de ani, originară dintr-o localitate din raionul Ungheni, referitor la care aveau informaţii că dispune de mijloace financiare substanțiale la domiciliu, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

„Drept urmare a informațiilor dobîndite, patru membri ai grupării criminale, fiind ghidaţi prin intermediul telefonului mobil de către organizatorul aflat în penitenciar şi celălalt membru deţinut, urmare a repartizării rolurilor între ei, fiind mascaţi cu cagule pe cap, purtînd măşti și mănuși medicale, au pătruns în locuinţa victimei și au atacat-o aplicînd față de ea violența periculoasă pentru viață, exprimată prin sugrumarea cu mîinile de gît. Victima a rămas în viață,însă făptuitorii în mod deschis i-au sustras de la gît un lanț cu pandantiv din aur, în valoare de 5000 lei şi mijloace bănești în sumă de 15 000 lei”.

Într-un alt episod, din iulie 2021, după acelaşi scenariu, a fost săvîrşit atacul tîlhăresc asupra unei victime, în vîrstă de 72 de ani, dintr-o localitate din raionul Teleneşti.


„Cinci membri ai grupului criminal organizat, fiind dirijaţi din penitenciar de organizator şi unul dintre membri deținuții, prin repartizarea din timp a rolurilor între ei, purtînd cagule pe cap și pe mîini mănuși, au pătruns în locuinţa victimei, unde au atacat-o pe aceasta, folosind o rangă metalică, cu care i-au aplicat multiple lovituri peste diferite părți ale corpului, preponderent în regiunea capului, apoi au imobilizat-o, legîndu-i mîinile cu un cearșaf. Atacatorii au sustras din locuinţa victimei bani în sumă de 19 863 lei”, mai spun responsabilii.

Ulterior, în septembrie 2021, în rezultatul leziunilor corporale grave cauzate victima a decedat.

Prin urmare, atacatorul care a lovit victima, a fost acuzat pentru comiterea tîlhăriei, dar și pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, săvîrşită cu o deosebită cruzime, ce a provocat decesul victimei.

„Patru membri ai grupării criminale, inclusiv organizatorul au fost anterior condamnaţi pentru alte infracţiuni şi la moment sînt deţinuţi în penitenciarele din ţară. În privinţa la alţi trei membri ai grupării este aplicat arestul preventiv, în privinţa la un membru al grupului – arestul la domiciliu şi respectiv în privinţa altuia – obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală și instanța de judecată”.

Totodată, procurorii au obţinut mandate judecătoreşti, prin care au aplicat sechestru pe două automobile, utilizate la săvîrşirea infracţiunii, ce le aparţin membrilor grupării criminale, în eventualitatea dispunerii confiscării acestora. La fel, a fost aplicat sechestru pe mijloacele băneşti ce le aparţin membrilor grupării, în vederea recuperării prejudiciului material cauzat victimelor.

În privința unuia dintre membrii grupului criminal organizat, care la moment se eschivează de la urmărirea penală, a fost dispusă anunțarea în căutare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?