Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Membrii Comisiei de concurs pentru selectarea șefului PCCOCS și-au dat demisia în corpore

1 feb. 2023,, 14:09   Societate
2242 0

Update 15.30 // Totodată, Eugeniu Rurac, candidat la funcția de procuror – șef al PCCOCS, a depus astăzi cerere de retragere din concurs.

14:09 // Membrii Comisiei de concurs pentru selectarea șefului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și-au dat astăzi, 1 februarie, demisia în corpore. Informația a fost confirmată de președinta Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, care a menționat că CSP urmează să examineze acest demers, cel mai probabil, în ședința de mîine, transmite Noi.md cu referire la Radio Chișinău.

Demisia membrilor Comisiei de preselecție are loc după ce ieri,31 ianuarie, CSP a respins demersul ministrului Justiției Sergiu Litvinenco și a unui membru al Comisiei de suspendare și repetare a concursului, pe motiv că ar fi fost compromis.

Soarta Comisiei de preselecție și a concursului de alegere a procurorului șef al PCCOCS urmează să fie decisă în următoarele ședințe ale CSP, a spus Angela Motuzoc.

Amintim că ieri, 31 ianuarie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSP) a respins demersul ministrului Justiției Sergiu Litvinenco de sistare a concursului pentru alegerea șefului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Ministrul și-a motivat cererea prin faptul că ar plana unele suspiciuni legate de organizarea procesului de preselecție a candidaților.


Astăzi urma să aibă loc etapa interviului pentru funcția de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, la care au fost admiși trei candidați: procurorii Andrei Mațco, Eugeniu Rurac și Sergiu Russu.

Săptămîna trecută, membrul Comisiei de concurs Iulian Groza a anunțat că ar fi fost intimidat de anumite persoane și că asupra sa s-au făcut presiuni.

8
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?