Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Medicul Mihai Stratulat, indignat de activitatea unui spital din Bălți

19 sep. 2022,, 15:15   Societate
3458 0

Medicul pediatru Mihai Stratulat afirmă că spitalul din Bălți ar trimite probele colectate pentru analize la un laborator privat. Doctorul a publicat și documente în care apare rezultatul unei investigații, cu ștampila unei instituții particulare.

În rubrica „locul recoltării” este indicat „Bălți-SCMB/Pediatrie”. Conform lui Stratulat, ar fi vorba despre analize generale de sînge și urină, care ar trebui făcute chiar în cadrul instituției, transmite realitatea.md.

„Vă dați seama ce se întîmplă în acest sistem dacă un spital de stat din al doilea cel mai mare oraș din țară nu poate să facă cele mai simple analize, cum ar fi analiza generală de sînge și urină, în propriul laborator, și este nevoit să trimită analizele într-un laborator privat. Oare ce se întîmplă în restul spitalelor raionale”, scrie Stratulat, însoțint textul de fotografii cu rezultatele investigațiilor.

Spitalul Clinic Bălți nu a comentat deocamdată situația. Aceasta nu este prima controversă legată de instituție, recent fiind anulat concursul pentru ocuparea funcției de director după ce Arina Spătaru spunea că unul dintre participanți este favorizat de șefa Ministerului Sănătății. După scandal, MS anunța că un candidat s-a retras și nu poate fi asigurată competitivitatea, dar nu preciza despre cine este vorba.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?