În contextul fluxurilor sporite de călători din această perioadă, autoritățile de control la frontieră – Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal – desfășoară acțiuni menite să asigure atît fluidizarea traficului, cît și condiții mai bune pentru cei care vin sau pleacă din țară.
Pe lîngă măsurile operaționale – deschiderea pistelor reversibile, suplinirea numărului de angajați, utilizarea tehnicii portabile și cooperarea permanentă cu autoritățile din statele vecine – echipele din punctele de trecere a frontierei întreprind și acțiuni dedicate confortului călătorilor.
Astfel, persoanele aflate în așteptare la frontieră beneficiază de apă potabilă, fructe pentru copii și materiale informative privind regulile de traversare cu bunuri și mărfuri prin vamă. Gesturi simple, dar importante, deoarece dincolo de proceduri și reguli, contează și grija față de oameni.
Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal rămîn angajate să îmbine rigoarea controalelor cu măsuri orientate spre nevoile cetățenilor, astfel încît fiecare traversare a frontierei să fie în siguranță și cu toată informația necesară.
Adăuga comentariu