Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Mașkov: "Omul nu poate trăi fără credință"

7 noi. 2021,, 14:00   Societate
3152 0

Omul nu poate trăi fără credință.

Această opinie a fost exprimată de actorul rus Vladimir Mașkov într-un interviu acordat prezentatoarei canalului YouTube, Nadejda Streleț, în care, printre altele, a fost discutată atitudinea actorului față de America.

Întrebat despre relația sa actuală cu religia, cu Dumnezeu, actorul a răspuns: "Omul nu poate trăi fără credință. Aceasta cred eu. Mai mult, el nu nu are nevoie să trăiască dacă nu are credință. Credința în Dumnezeu sau credința în general, este un sentiment foarte profund".

"Cineva foarte amuzant, cu un pic de umor, a vorbit despre discuția unui ateu precum că, dacă crezi în Dumnezeu, ai murit, și Dumnezeu nu există, atunci nu ai pierdut nimic, iar dacă nu crezi în Dumnezeu, ai murit, și el există, atunci ai pierdut totul", a declarat Vladimir Mașkov.

Întrebat despre afilierea sa religioasă la catolicism, ținînd cont de rădăcinile italiene ale mamei sale, actorul a răspuns: "Toate acestea sînt ritualuri. Dumnezeu este unul, din cîte știu eu în acest moment".


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?