Tatiana Bujor se află la spital, împreună cu fiul ei, încă de la sfîrșit de martie. Întîi, mama ei e confirmată, iar la scurt timp, a aflat că și tatăl său, precum și ea cu copilul au virusul.
Tatiana povestește că acum ea și copilul sînt bine, cea mai stresantă perioadă fiind cele zece zile cînd nu a știut și nu a putut afla nimic despre starea mamei sale, transmite zdg.md.
Mama Tatianei a fost confirmată într-o sîmbătă, la sfîrșit de martie. Duminică, au apărut primele simptome și la ea. „Mi se înfundase nasul, vocea era mai joasă, au început să dispară ușor mirosul și gustul. Mă simțeam moale, obosită, nu aveam chef nici măcar de mîncare. Dar, refuzam să cred că pot lua și eu virusul, mă gîndeam că sînt tînără și voi fi protejată. Însă luni, starea pe care o aveam mi-a pus capacul. Era moleșeală, oboseală, nu-mi ajungea aer. Nu mă puteam ridica din pat. Aveam și febră. Atunci, stînd și analizînd situația am zis să nu mai aștept și am sunat la medicul de familie. Luni seara, pe 29 martie, m-au internat”, spune Tatiana.
Ulterior, și tatăl femeii a fost confirmat pozitiv cu COVID-19, membrii familiei fiind repartizați în instituții medicale diferite.
„Ultimul s-a molipsit copilul. Toți sîntem la spitale diferite – tata e la Spitalul Nr. 2 „Arhanghel Mihail”, mama – la Urgențe, eu și copilul – la Spitalul de Boli Infecțioase. Am primit nouă zile zile antibiotic și antivirale. Acum, la două săptămîni de la internare, sîntem mai bine.
Complicații nu am făcut – ori că la timp ne-am adresat, ori că așa mi-e organismul. Medicii vin protejați în saloanele noastre, noi sîntem izolați, eu nu am acces nicăieri. Pot numai să mă uit pe geam și atît.
Însă, în stare critică a fost mama. Eram șocată, pentru că starea ei a fost foarte gravă. Medicii mi-au spus că lupta cu viața cu ei și că era intubată. Atît. Acest moment cred că m-a terminat psihic. Nu puteam să-mi închipui momentul. Mă gîndeam că, Doamne ferește, dacă pleacă din viață… eu – la un spital, tata – la altul. Am văzut și reportaje cum sînt îngropați… Nu pot să vă spun ce era în capul meu și cît de rău m-am simțit. Cred că cinci zile am avut starea asta. Nu mai puteam, eram tare stresată. Partea psihologică e foarte greu de suportat, mai ales, cînd merge vorba paralel de cîțiva membri.
Zece zile nu am știut nimic de mama. Iar neștiința asta te doboară. Medicii așa și mi-au zis – noi nu știm cu evoluează. Ea e cu diabet, deci totul depinde de organism și de cum luptă cu virusul acesta.
Între timp, era un caz similar în salonul de alături. O fată a fost anunțată că i-a murit mama chiar în acele zile, cînd nici eu nu mai știam ce să fac. Nu pot să vă descriu ce era cu acea fată. Numai strigăte și țipete, iar tu ești închis, izolat și nu poți face nimic. Ești pericol pentru societate, pînă la urmă. Nimeni nu te lasă să ieși, să te duci. Cînd am văzut că mama mă sună, am început să plîng de bucurie.
Tatei i-au luat sîmbătă testul repetat. Mi-a povestit despre cum fugise o femeie la el în spital. Cred că bine ne fac nouă că ne închid aici. Eu sînt copilul și asta te responsabilizează într-o măsură mai mare. Nu poți să faci prostii, cînd trebuie să ai grijă de el”, adaugă Tatiana Bujor.
Ea subliniază că nu a vrut să ascundă ce i se întîmplă, deși se gîndește la cum va fi văzută de către societate după externare.
„O perioadă am fost disperată, aveam cîteva zile nedormite și necătînd la aceea că mi s-au dat calmante, ca să pot adormi, mă trezeam și o căutam pe mama. Îmi aduc aminte de o noapte, cînd am început să plîng, era ora trei și nu mă puteam liniști. Mă gîndeam: cum e posibil un virus să-mi fure cel mai drag om? Riscul e atît de mare… Eu nu am vrut să ascund că am acest virus: cine va înțelege – bine, cine nu – las’ să mă condamne. Dar am ales să vorbesc public despre asta. Pînă la urmă, mi-am pus coroana pe cap (rîde). E o coroană care vreau să cadă. Încerc să văd partea plină a paharului, dat fiind că noi am trecut prin asta, am văzut că la trei membri se pot manifesta diferit simptomele și evoluția bolii”, conchide ea.
Tatianei urmeză să i se facă un test marți, 14 aprilie și dacă acesta va fi negativ, încă unul, după care medicii vor lua o decizie în privința externării. Dorința ei cea mai mare acum e să ajungă acasă de Paști, chiar dacă va trebui să stea izolată în continuare.
Adăuga comentariu