Mark Tkaciuk: S-a produs întîlnirea cu orașul Chișinău absolut necunoscut de noi

Cîțiva oameni sapă ceva în curtea Bisericii Armenești, ce să pară aici neobișnuit? Neobişnuit însă e totul: pentru prima dată într-o lungă perioadă de timp, sînt efectuate săpături arheologice în centrul capitalei Republicii Moldova şi unde mai pui că acestea sînt conduse de un om a cărei personalitate atrage o atenție sporită, oriunde s-ar afla, în fotoliul de consilier prezidențial ori în fruntea coloanei la un protest, ori în rolul unui bibliotecar modest.

Într-un cuvînt, interesul pentru ceea ce se întîmplă s-a dovedit a fi extrem de mare. La locul săpăturilor arheologice vin politicieni, oameni de știință, jurnaliști, activiști ai societății civile, elevi. Doctorul în istorie, arheologul Mark Tkaciuk a căzut de acord cu amabilitate să răspundă la întrebările noastre, iar în timp ce discutam, colegii lui au descoperit un fragment al unei farfurioare din ceramică, pictat cu ornamente elegante, o pipă și au extins suprafaţa de căutare într-un loc unde cîteva sute de ani în urmă s-a aflat casa cuiva.

- Domnule Tkaciuk, prima noastră întrebare este - de ce ați decis să vă ocupaţi de săpături arheologice în centrul Chișinăului? Cîndva, pe rețelele de socializare ați menționat că este mai confortabil să faci săpături arheologice în oraș decît în cîmp, pentru că nu e nevoie să îngheți în corturi și poţi ieși de la săpături, să-ţi scuturi pantalonii şi să te duci să bei o cafea la cafeneaua preferată, iar apoi să treci prin parc spre biblioteca ta. Dar, probabil, motivul nu este numai ăsta?

- Bineînțeles că nu este acesta. Mi-am permis o ironie. Deși, dacă e să fiu sincer, o astfel de arheologie lightly m-a luat prin surprindere. Pe de altă parte, Chișinăul are mai mult de cinci secole și nu au fost făcute aici săpături arheologice sau aproape că nu au fost făcute. Acest lucru este greșit. E şi ciudat. Pentru orice oraș, arheologia urbană este parte nu doar a unei științe, deși şi acest lucru este important și interesant. Aceasta ţine într-o oarecare măsură de imaginea orașului, imaginea cetățenilor înşişi, uniți de soarta locului unde trăiesc, al cărui trecut este întotdeauna și pretutindeni imprevizibil. Numai gîndiţi-vă cît de plictisitor le este copiilor într-un oraș, în care nu au loc săpături arheologice! Și cum sînt dezvoltate instinctele urbane la aceia dintre semenii lor, care pot să arate cu degetul spre un bărbat într-o cămașă în carouri, comentînd autoritar: "Iată acest bărbat este arheolog, îl cunosc, anul trecut am găsit o oală plină cu monede împreună cu el, în centrul orașului”.

Faptul că în Chișinău nu au loc săpături arheologice nu este întîmplător. Aceasta este o consecință directă a încrederii ferme că nimic interesant în oraş despre noi nu poate fi. Că Chișinăul a fost o fundătură, un sătuc, cel puțin pînă în anul 1812, iar în acest caz de ce fel de săpături arheologice poate fi vorba? Nu ne trezim curiozitatea. Credem cu fermitate în mediocritatea noastră.

– Dar săpături arheologice la Chișinău au fost totuşi efectuate?

- Pentru prima dată Chișinăul a fost mai mult sau mai puțin sistematic cercetat de profesorul Ivan Stepanovici Tentiuk, șeful Secţiei Muzeului Național de Istorie și Arheologie. El a condus primele săpături arheologice pe teritoriul adiacent Bisericii Mazarache. Acolo el a descoperit un număr mare de morminte ale Chișinăului medieval. Iar cînd aici, nu departe de Biserica Armenească, în timpul construirii unei alte clădiri multietajate a fost descoperit un subsol mare din secolul al XVII-lea, Tentiuk, precum și arheologii Natalia Mateevici și Valeriu Bubulici au efectuat săpături arheologice de salvare. Deja acele rezultatele au fost destul de neașteptate. Colegii noștri au reușit, literalmente, să salveze de sub excavator probe anterior necunoscute din ceramică de Chișinău, monede, teracotă pentru sobă, să îngrădească rămășițele clădirilor distruse. Acest episod luminos din arheologia Chișinăului, de acum șapte ani, ne-am dorit foarte mult să-l putem continua. Dar să-l continuăm astfel încît săpăturile urbane să devină un fel de eveniment, iar la crearea unor astfel de evenimente să participe orăşenii înşişi...

- Acum un an în curtea Bibliotecii Civilizațiilor ați ţinut prelegerea publică "Fără Busolă! Unde se află Moldova?". Atunci ați sugerat să ne ocupăm altfel de patrimoniul cultural al Moldovei, propunînd un întreg program de acțiuni. Săpăturile arheologice din Chișinău fac parte din acest program?

- Atît filmele din seria "Limbă comună", cît și prelegerile publice prin astfel de locuri ale memorie istorice precum Orheiul Vechi sau Chișinăul secolului trecut, precum și primul gps-audioguid DROMOS prin același Chișinău vechi și deschiderea Bibliotecii Civilizațiilor, și continuarea programelor de cercetare ale Școlii Antropologice Superioare, și volumele publicate ale revistei Stratum, și, bineînțeles, săpăturile arheologice de la Chișinău fac parte dintr-un plan unic. Avem o mulțime de parteneri interesanți, care s-au dovedit a fi entuziasmați de aceste jocuri de noroc cu patrimoniu cultural.

- De ce aţi început săpăturile anume pe „Pușkinskaya gorka” (Dealul lui Pușkin) ? Și ce anume aţi găsit acolo?

- Un loc unic. Și nu este vorba numai de faptul că acolo era odată o clădire imensă de tip castel - casa lui Iordachi Donici, pe care o închiria guvernatorul Basarabiei, Ivan Nikitici Inzov, în care a locuit Pușkin, din fereastra căruia a pictat clopotnița Bisericii Bunei Vestiri, care s-a păstrat pînă în prezent. Dar odată aici era, de asemenea, locul cel mai înalt al vechiului Chișinău. Foarte avantajos din punct de vedere al fortificațiilor. Cu speranța de a descoperi fortificațiile medievale noi am început săpăturile pe Dealul lui Pușkin. Dar din păcate s-a dovedit că la sfîrșitul anilor patruzeci o parte semnificativă a stratului cultural în acest loc a fost, literalmente, ras de buldozere. Iar faptul că nu au terminat atunci, la sfîrșitul anilor '90, să le distrugă, cînd Dealul lui Puşkin a fost împînzit de noi blocuri de elită. Printre fundaţiile viitoarelor imobile de lux s-a şi pierdut tocmai fundamentul acelei case, în care a locuit Puşkin timp de aproape doi ani. Apropo, împreună cu istoricul chișinăuian Dmitri Fiodorovici Coval, în baza materialelor de arhivă și planurilor, am reușit să localizăm cu precizie locul casei lui Iordache Donici. Acum acesta se află în spatele gardurilor înalte și mai mult decît sigur nu este accesibil pentru cercetare.

Cu toate acestea, am descoperit aici multe artefacte din secolele XIX, XVIII și, totodată, rămășițele ale șanțurilor și movilelor, care au servit, probabil, pentru a proteja bateria de artilerie din vremurile Războaielor Ruso-turce. Dar ceea ce ni s-a deschis în urma săpăturilor arheologice de după gardul Bisericii Apostolice Armeneşti a depășit toate așteptările noastre... Aici a avut loc întîlnirea cu un oraș complet necunoscut.

- Nu v-aţi așteptat la aşa ceva?

- Nimeni nu s-a așteptat la asta. Da, noi știm că Chișinăul a devenit oraș în componenţa Principatul Moldovei undeva prin anii '60 ai secolului al XVII-lea. Da, noi dezmințim mai tot timpul popularul stereotip că viața orășenească a început să fie activă aici abia după anul 1812. Dar, pe de altă parte, știm foarte bine că Chișinăul a fost incendiat de nenumărate ori, a fost ars de tătari, turci. El s-a aflat întotdeauna în calea mișcărilor armatelor Turciei, Rusiei, Austriei. Într-adevăr, un oraș al catastrofelor. De la sfîrșitul secolului al XVII-lea pînă la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, el a ars aproape în întregime de șapte ori. Contextul negativ al ruinării și distrugerii nu permite nimănui să-și imagineze cum era orașul în deceniile cu viață statornică și ordonată. Cuvintele "strălucitor" sau "sclipitor", în mod cert nu ne veneau în minte. Mai degrabă, obișnuit, mizerabil, sărac. Deși, spre exemplu, faimosul călător turc Evliya Çelebi, care a vizitat Chișinăul în anii '60 ai secolului al XVII-lea, vorbeşte despre faptul că Chișinăul este "foarte confortabil", că "cartierele sale sînt foarte frumoase", că în oraș sînt 17 biserici. Știţi, într-un fel, nu ne prea vine să credem acest lucru. Și iată că aici, pe o suprafață mai mică de 40 de metri pătrați, într-un pat de grosime de trei metri din stratul cultural, am reușit să urmărim şi să reconstituim o imagine a vieții urbane obișnuite și pașnice. Iar în prezent observațiile lui Çelebi de acum 350 de ani par destul de plauzibile.

- Cum arăta orașul ăsta? Ce am putea descoperi din cioburile de veselă şi metrii cubi de sol excavat?

- Imaginaţi-vă că vi s-a deschis o vedere completamente uimitoare. În pofida faptului că în aceste ziduri ale săpăturilor pot fi văzute urmele incendiilor, care corespund diferitelor perioade de războaie și pustiire, totuși în perioadele de viață relativ liniștită, orașul nu numai că a era restabilit rapid, dar și îşi permitea multe. Este greu să ne imaginăm, care a fost cultura materială a altor orașe ale Principatului Moldovei. Orașele secolelor XVII-XVIII se dezgroapă foarte greu. Dar acum putem spune ceva sigur despre Chișinău, viața în el era destul de intensă. Stratul cultural este incitator de diferit. Gustul orășenilor era destul de rafinat. Vasele de zi cu zi, pe care le foloseau pentru ca să ia masa erau destul de frumoase, după standardele oricărei epoci. Totul aici surprinde, și varietatea decorului, și a formelor, şi utilizarea glazurilor multicolore, şi gama largă de la cupe pînă la căni, de la străchini de diferite forme și dimensiuni pînă la sfeșnicele din ceramică. Vesela pentru pregătirea hranei, de asemenea, este destul de diversă. În afară de toate oalele, tigăile și pivele, am descoperit gadgeturi culinare destul de neobișnuite pentru prepararea unor specialități culinare speciale, vase asemănătoare cu „taǧin”-ul oriental cu capace conice, vase pentru pregătirea bucatelor la abur. Dar ceea ce ne-a surprins cel mai mult este abundența obiectelor din porțelan. Pentru acele timpuri, acestea erau obiecte destul de scumpe. Toate aceste ceşcuţe de cafea, boluri, farfurii și farfurioare, tacîmuri cu compartimente pentru sare, piper și alte condimente.

Iată ce farfurii de servit din porțelan scumpe și frumoase foloseau chişinăuienii în secolul al XVIII-lea

Vasele din ceramică găsite în timpul săpăturilor, ne surprind prin fineţea lor: adevărate obiecte executate de designer!

- Dar care este originea acestui porțelan?

- Originea este destul de ușor de stabilit. Porțelanul secolelor XVII-XVIII a fost foarte bine studiat. Porțelanul nostru este de origine turcă. Producători ai acestuia au fost meșterii din orașele Iznik și Kutahya. Acestea sînt şi în prezent centre foarte renumite de producție a porțelanului. Însă în secolele XVII și XVIII porțelanul din aceste centre era extrem de apreciat în Europa. Porțelanul Meissen abia îşi începea procesiunea victorioasă din Saxonia, cel chinezesc era incredibil de scump, iar porțelanul din Iznik era puțin mai accesibil. Apropo, aici tot avem porțelan Meissen sau mai degrabă porțelan, care era imitaţie a aceluia de Meissen. O ceașcă pentru cafea cu un sigiliu cu niște săbii încrucișate. Cel mai probabil şi această ceașcă a fost confecţionată la Iznik. Iar cînd te uiți la această bogăție, la acest lux, cum să nu-ți amintești cuvintele lui Celebi despre Chișinăul „bine amenajat” . În plus, printre aceste vestigii de prestigiu se numără şi descoperirile de monede, dar și a obiectelor din sticlă.

- Dar ce monede anume au fost găsite în acest loc?

- Putem vorbi la ora actuală de descoperirea a zeci de monede. Monedele sînt maghiare, poloneze, suedeze, turceşti, ruseşti şi, bineînţeles, moldoveneşti. Spre exemplu, moneda lui Jan Casimir din anul 1661, un denar de argint maghiar al regelui Ferdinand I din 1563, falsurile din Suceava ale monedelor suedeze, șilingul sau solidul de Riga al regelui Gustav-Adolf și al reginei Cristina de la mijlocul secolului al XVII-lea. Sînt o mulțime de descoperiri pentru o porţiune atît de mică de sector şi acestea tot continuă şi continuă.

- Cum de s-au păstrat obiectele din sticlă?

- Dacă intraţi în Muzeul nostru de Istorie, atunci o să vedeţi o mulțime de obiecte din sticlă de pe vremurile romane, din secolele III-IV, foarte bine păstrate. Aşa că sticla se păstrează foarte bine. Întrebarea este: de ce este atît de multă sticlă? Prea multă pentru acea epocă, pentru acel oraș și pentru asemenea suprafaţă de dimensiuni mici, pe care am executat săpăturile arheologice. Sticle, pahare, pocaluri, cupe, ceşti, nişte retorte incredibile, multă sticlă de geamuri. Și aici sînt nu numai obiecte importate din Europa. Unele dintre acestea, cel mai probabil, au fost confecționate pe loc. Chiar aici (arată spre săpăturile arheologice) am găsit o băltoacă întreagă din sticlă, adică urme ale procesului de fabricare a sticlei. În apropiere - zgură de sticlă. Probabil, acestea sînt rămășițele unui atelier, care, se pare prelucra resturile de sticlă, la fel ca Fabrica noastră de sticlă din Chișinău. Adică noi am descoperit încă o dimensiune a vieții de atunci a Chişinăului – dimensiunea industrială, de asemenea, o imagine cu totul neașteptată.

- Dvs. ați menționat despre faptul că au fost găsite multe pipe pentru fumat. De ce?

- Pipele de fumat ceramice din acele timpuri erau de producție în masă. Acestea sînt găsite în cantități mari și în Balcani, și în Caucaz, şi în Crimeea, şi regiunea din preajma Mării Negre, dar şi în Moldova, peste tot unde au locuit acum două sute sau trei sute de ani oamenii, dar chiar și aici chişinăuienii s-au distins. Împreună cu pipele de forme și tipuri cunoscute, găsim exemplare destul de rare și costisitoare, aurite. Decorarea unui lucru fragil cu aur, care este destinat să servească o lună sau două maxim, știţi dvs. ăsta e un răsfăţ destul de mare... Însă un dandy din secolul al XVIII-lea îşi permitea să fie atît de risipitor.

- Dar ce fel de construcţie s-a pomenit exact între cele două ziduri ale săpăturilor?

- Noi nu ştim cu exactitate dacă aceasta este o locuință, un atelier sau o construcţie auxiliară a gospodăriei. Dar aceasta este o casă. Adîncită în pămînt cu un coridor lung şi o tindă, cu pereţi din cărămidă, care s-au dărîmat și acoperiș din țiglă, care s-a prăbuşit, cu pereţii şi podul daţi cu un amestec de var. O clădire urbană, după cîte se pare. Lucrările de zidărie au fost, în principal, dezasamblate în trecut. Dar şi de acolo ne-am ales cu cîte ceva. Inclusiv şi cu o colecție de plăci de teracotă pentru sobă cu un evantai întreg de diferite ornamente reliefate, de la rozete pînă la cruci și imagini ale soarelui. Și iată acum aflăm, pentru prima dată, spre exemplu cum arăta cărămida de la Chișinău la începutul secolelor XVII-XVIII, cum erau decorate sobele, cum arătau clădirile acelor timpuri. Căci pînă acum nimeni nu și-a imaginat acest lucru. Cu excepția a tot ceea despre ce vorbeşte Evliya Çelebi, care, după cum înțelegem, a scris în cunoștință de cauză despre frumoasele cartiere din Chișinău.

Arheologii consideră că aici cîndva s-a aflat o casă de locuit sau un atelier, se văd urmele de zidărie

Au fost găsite monede maghiare, poloneze, suedeze, turcești și rusești. Chişinăuienii au știut întotdeauna foarte bine procedurile de schimb valutar.

- Au trecut mai mult de două luni de la începerea săpăturilor arheologice. Care sînt cele mai importante concluzii care pot fi trase?

Putem afirma cu certitudine cîteva lucruri. În primul rînd. Vechiul, medievalul Chișinău arheologic nu că există pur şi simplu. Acesta este un fenomen foarte spectaculos, care, desigur, necesită a fi cercetat în continuare și îşi așteaptă cercetătorii. Și nu sînt suficinete persoane alde Mark Tkaciuk, aici sînt necesare forțe mult mai mari.

- În al doilea rînd, Chișinăul dispare rapid. Iată că foarte aproape au săpat o groapă de fundament imensă, stă o macara, au loc lucrări de construcție, care, fără îndoială, au distrus o mulțime de dovezi valoroase despre viața orașului medieval. Pur și simplu înmulțiți numărul de descoperiri găsite în cadrul săpăturilor noastre modeste în această zonă. În Muzeul nostru Național de Istorie nu ar fi suficient loc pentru atît de multe descoperiri. Între străzile Alexandru cel Bun, Naberejnaia, Dealul lui Puşkin și străzile Armenească sau Bulgară, iată aceasta este zona vechiului oraș Chișinău, unde nu se pot desfășura asemenea lucrări de construcție. Nu numai că nu se poate să fie demolate monumente ale arhitecturii, ceea ce se face, din nefericire, dar excavarea fiecărui șanț, fiecărei gropi, orice lucrări trebuie să fie precedate de cercetări arheologice serioase.

- Cînd și cu ce ar trebui să se încheie cercetările Dvs.?

- Noi chiar lucrăm acum ultimele zile. Dar cercetările nu se vor sfîrși aici. Va urma lucrul cu materialele, restaurarea descoperirilor, pregătirea raportului științific, predarea colecției la Muzeul Național de Istorie. Acest lucru va dura luni de zile. Dar mai există încă o dată - 15 august. Aceasta este ziua sărbătorii neoficiale a tuturor arheologilor. Vrem să organizăm în această Zi a Arheologului un fel de festivitate în oraș şi anume în această zi să facem un raport public cu privire la săpături în fața locuitorilor din Chișinău. Probabil, acest lucru se va întîmpla pe strada pietonală.

- Cine vă ajută? Acești oameni vin din proprie iniţiativă sau acesta este locul lor de muncă?

- În mod diferit. Avem specialiști, avem voluntari. Sîntem adesea vizitați de colegii noștri arheologi şi nici pe departe doar de acei din Moldova. Au fost în vizită arheologi din Rusia, Ucraina, România. Recent, iată că a fost aici directorul Institutului de Arheologie al României, Eugen Nicolae. Dar sîntem deosebit de flataţi de interesul locuitorilor obișnuiți ai Chișinăului, faţă de tot ceea ce se întîmplă aici. Adesea ei vin aici cu copii, iar copiii vin deseori cu clasele întregi. Oamenii din ţara noastră sînt mult mai curioşi, decît par uneori la prima vedere.

- Dvs. desfășurați săpăturile cu permisiunea cuiva, a pastorului bisericii, a autorităților orășenești, a Ministerului Culturii?

- Toate săpăturile noastre se desfășoară cu permisiunea mai multor instanțe. În primul rînd, cu permisiunea Ministerului Culturii, această instituţie emite așa-numita autorizație pentru cercetare. În al doilea rînd, deoarece săpăturile se desfășoară în oraș, este necesară permisiunea Primăriei, pe care noi am reușit să o obţinem, fără probleme. Iar, în al treilea rînd, deoarece săpăturile se desfăşoară în perimetrul Bisericii Apostolice Armeneşti, a fost necesar să coordonăm totul cu ierarhii Bisericii Armeneşti și cu enoriașii. Le sîntem foarte recunoscători enoriașilor Bisericii Armeneşti şi pentru ajutor, şi pentru curiozitate, și pentru răbdare. La urma urmei, săpăturile se desfășoară nu numai pe teritoriul uneia dintre cele mai vechi biserici din Chișinău, ci și într-un loc destul de simbolic. Căci anume la intrarea în această biserică se află mormîntul omului care a jucat un rol imens la pregătirea Păcii de la București, din anul 1812. Vorbesc despre Manuc-Bei Mirzoian, îngropat aici. Din anumite motive, mulți oameni nu știu despre acest lucru.

- Și ultima întrebare. Şcoala Antropologică Superioară au absolvit-o mulţi specialişti minunaţi şi acolo predau oamenii de știință de cel mai înalt nivel. Există posibilitatea revenirii la acest proiect?

- Situația demografică din Moldova degradează. La un moment dat s-a dovedit că la Şcoala Antropologică Superioară la 20 de studenţi le revin 40 de profesori. În anul 2015, ne-am suspendat activitățile educaționale și am început să ne pregătim pentru un nou format. Avem un parteneriat universitar uimitor cu Școala Superioară de Științe Sociale și Economice din Moscova. Da, anume a acelei școli, pe care a fondat-o celebrul sociolog britanic, Teodor Shanin, aceeşi Şaninki, care este o filială a Universităţii Manchester, aceeaşi Şaninki, care este considerată cea mai bună universitate din Rusia și căreia Rosobrnadzor i-a sistat acreditarea cîteva săptămîni în urmă.

Pentru noi această întorsătură a evenimentelor este dacă e să o spunem ușurel, ceva care nu ne bucură, dar noi nu vom renunța la scopul trasat. Pregătim un program de masterat comun cu Şaninka în domeniul sociologiei și urbanisticii, coordonăm vizitele colegilor moscoviţi şi britanici la Chișinău. Totodată, colaboratorii Şcolii Superioare de Antropologie susțin validarea profesională la Manchester. Patru profesori au susţinut-o deja împreună cu mine. Acest lucru, dacă e să vă spun sincer, e incredibil. Sper că pînă în anul 2019 acest proiect va deveni realitate. Una dintre cele mai eficiente școli științifice și educaționale din Europa își va deschide uşile la Chișinău pentru tinerii cercetători talentați din Moldova, România și Ucraina. Deși, de ce numai pentru tineri? Pentru acest proiect de master toate vîrstele sînt potrivite...

Întrebările au fost adresate de Svetlana Derevşcicova