Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Mănăstirea Vărzăreşti, la 600 de ani de la fondare

21 sep. 2020,, 11:30   Societate
4394 0

Una dintre cele mai vechi mănăstiri de pe teritoriul Moldovei, mănăstirea Vărzăreşti, împlinește astăzi 600 de ani de la fondare.

Mănăstirea Vărzăreşti еste situată la 70 km de orașul Chişinău, lîngă satul Varzăreşti din raionul Nisporeni. Mănăstirea Vărzăreşti figurează într-un document emis de Alexandru cel Bun la 25 aprilie 1420. Nu mult timp după această dată mănăstirea a fost pustiită de tătari, fiind restaurată abia în anul 1770 de protoiereul Constantin Măcărescu şi de tatăl acestuia, preotul Vlasie, călugărit sub numele de Varlaam.

La 1862 exista doar biserica mănăstirii cu hramul „Sfîntul Dumitru”. La 1835 a fost înălţată clopotniţa vechii biserici. În prezent mănăstirea are două biserici. Biserica de iarnă cu hramul „Naşterea Domnului”, ridicată în 1868 şi cea de vară, din piatră, cu hramul „Sfîntul Dumitru”.

Mănăstirea dispune de două icoane preţioase, ambele de o frumuseţe rară: „Maica Domnului de Vărzăreşti”, datată cu 1904 şi icoana „Prodromiţa”, o pictură de excepţie lucrată la muntele Athos. La mănăstire, în prezent, îşi săvîrşesc serviciul 4 slujitori (trei preoţi şi un ierodiacon), 40 călugăriţe şi surori la ascultare.

Mai multe informații, găsiți pe portalul moldovenii.md.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?