X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3995

Mănăstirea Coşula – oază a spiritualității moldovenești

28 noi. 2023,, 05:30   Societate
2233 1

Construită în anul 1535, Mănăstirea de la Coşula este una dintre cele mai frumoase şi cunoscute lăcaşe de cult din nordul Moldovei.

A fost ridicată în stilul arhitecturii medievale moldovenești de către sfetnicul lui Petru Rares, marele logofat Mateiaș Coșulvei în anul 1535. La intrarea în biserica mănăstirii este tăiată în piatră inscripția „Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfîntului Duh a binevoit Mateiaş, marele vistiernic de a zidit hramul Sfîntul Nicolae".

Construcția este una modestă prin dimensiuni, dar reprezentativă pentru stilul arhitecturii medievale moldovenești: plan triconic, zidire din piatră cu contur din cărămidă la ferestre și ocnițe, turle circulare și acoperiș în trei ape, pictură murală interioară și exterioară. Din aceasta din urmă se mai păstrează doar fragmente, ca peceți ale timpului necruțător, dar și ca dovezi ale tristelor încercări prin care a trecut mănăstirea.

Pictura originală a bisericii supraviețuiește în interior, atât pictura în frescă, cât și pictura în ulei aplicată ulterior peste stratul inițial, cu ocazia restaurării din 1858. Nu se cunosc numele zugravilor. Pictura, încă strălucitoare prin colorit, întâmpină cu onestitate încă de la intrare, deși iluminarea naosului este una săracă. La aceste picturi s-a folosit a culoare galben deosebită, iar specialiştii spun că dacă avem „Verde de Suceviţa", „Albastru de Voroneţ", trebuie să avem şi „Galben de Coşula".

Continuarea articolului citiți pe moldovenii.md.

6
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?