X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4020

Mai puține paturi decît pacienți: cum așteaptă persoanele bolnave internarea la Institutul Oncologic

7 feb. 18:45   Societate
2555 0

De la 25 de zile pînă la 60 de zile au așteptat peste o sută de persoane ca să fie internate la Institutul Oncologic din Chișinău. Datele au fost înregistrate timp de 9 luni, în perioada anilor 2022-2023. Cu toate acestea, în iulie 2023, în 19 secții numărul pacienților a depășit numărul de paturi disponibile. Deși o secție avea 16 paturi, au fost internate 47 de persoane. Precizările au fost făcute de Curtea de Conturi, care a efectuat un audit al Institutului.

Reprezentanții Curții de Conturi au declarat că 112 persoane au așteptat să fie internate în unele secții medicale din cadrul Institutului Oncologic – de la 25 pînă la 60 de zile de la data adresării, transmite NM.

Cu toate acestea, potrivit Curții, în luna iulie 2023, din 21 secții medicale, în 19 secții numărul pacienților internați a depășit numărul de paturi disponibile.

„Secția medicală „hematologie II” dispune de 16 paturi. La data de 6 iulie 2023 au fost internate 47 persoane”, a exemplificat Curtea.

Reprezentanții Curții s-au referit și la alimentația din cadrul Institutului. S-a constatat că bucatele pregătite și eliberate pentru circa 535 de pacienți nu au corespuns cu dietele care erau indicate de către personalul medical.


Menționăm, Curtea a mai depistat că Institutul Oncologic are la evidență 37 de echipamente medicale pe care nu le utilizează, în valoare de circa 12 milioane lei. Deși nu sînt utilizate, în cazul a 15 echipamente s-a calculat uzura în sumă de 3 milioane lei, „care constituie element în determinarea costurilor serviciilor medicale”. „A adus la majorarea nejustificată a acestor costuri”, au precizat reprezentanții Curții.

1
0
0
3
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?