Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

MAI oferă detalii în cazul rachetei căzute la Briceni

5 dec. 2022,, 20:42   Societate
5210 0

Urmare a investigațiilor și verificărilor tehnice specializate ale Bombteh din cadrul IGP, în cazul incidentului din apropierea orașului Briceni, riscurile de explozie au fost excluse, notează serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

Specialiștii în expertiză tehnico-explozivă ai Bombteh din cadrul IGP au examinat corpul rachetei și alte 4 elemente ale acesteia, depistate în diferite zone, concluziile acestora fiind că nu există material exploziv pe acest obiecte supuse cercetării.

IGSU asigură suportul, pentru ca specialiștii să continue cercetarea la fața locului, obiectele respective urmând a fi ridicate și transmise către PCCOCS.

Reamintim că, astăzi, în jurul orei 15:15, pe fondul bombardamentelor masive din Ucraina, o patrulă Poliției de Frontieră a identificat locul căderii unor elemente ale unei rachete, într-o livadă din apropierea orașului Briceni.

În conformitate cu planul de contingență al MAI, poliția de frontieră și-a intensificat patrularea și a ridicat gradul de alertă în zona inspectoratelor Briceni și Ocnița.

Ministerul Afacerilor Interne monitorizează situația în continuare.

2
1
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?