Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Mai mulţi ambasadori au lăsat munca de birou şi au cules struguri de pe podgoriile din Găgăuzia

19 sep. 2021,, 17:30   Societate
2469 0

Mai mulți ambasadori acreditați în țara noastră au lăsat munca de birou și au cules struguri de pe podgoriile din Găgăuzia, la invitația guvernatorului regiunii autonome.

Evenimentul, devenit deja o tradiție anuală, a ajuns deja la a unsprezecea ediție.

Diplomații au profitat de vremea frumoasă, s-au înarmat cu foarfece, căldări și mănuși și au cules cu spor struguri din soiul Moldova, de la o plantație din apropiere de Comrat. După ce strugurii au fost dați la teasc, ambasadorii au gustat mustul dulce.

„Îmi place foarte mult cum sînt produse vinurile moldovenești și cum sînt recoltați strugurii în mod tradițional aici. Este o extraordinară cooperare între firmele italiene și cele moldovenești de producere a vinului.”, a declarat Lorenzo Tomassoni, ambasadorul Italiei în Republica Moldova.

„Este o zi absolut minunată, în primul rînd vremea este minunată, în aer liber și, desigur, să simți tradițiile locale.”, a menționat Uldis Mituts, ambasador al Letoniei.


„Vremea e minunată, dispoziția e bună, oamenii sînt primitori. De ce să te plîngi? Totul este minunat!”, a relatat Dusan Daho, ambasador al Slovaciei

.Guvernatorul Găgăuziei le-a mulțumit invitaților pentru participarea la eveniment și le-a vorbit despre tradiția culegerii strugurilor.

„Recoltarea strugurilor este un proces foarte frumos, este o activitate foarte importantă pentru fiecare familie de moldoveni pentru că fiecare familie are propria podgorie.”, a firmat Irina Vlah, guvernatorul Găgăuziei.

După cules, diplomații au luat parte la procesul de zdrobire a strugurilor.În Găgăuzia sînt peste cinci mii de hectare cu plantații de vița de vie. Viticultorii din sudul ţării produc vinuri pe care le exportă în 25 de țări.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?