Puterea stiri: 7333
Criza energetică stiri: 1123

Mai multe contestații, pe agenda Consiliului Superior al Procurorilor, respinse

22 sep. 14:16   Societate
1162 0

Consiliul Superior al Procurorilor a respins în ședința de joi, 22 septembrie, mai multe contestații împotriva deciziilor Colegiului de disciplină și etică. Membrii CSP au menținut hotărîrile de sancționare pe numele a doi acuzatori, care ar fi luat decizii ilegale și și-ar fi îndeplinit neprofesionist obligațiunile de serviciu. Alți trei acuzatori de stat au fost scutiți de pedeapsă.

Una dintre contestații a fost depusă de Vasile Moldovan împotriva deciziei Colegiului de disciplină și etică. Moldovan a cerut tragerea la răspundere a procurorilor Tatiana Vrîncean, Aurel Postică și Sergiu Mocanu. CSP a respins contestația cu privire la aplicarea unor sancțiuni în privința celor trei acuzatori și a menținut hotărîrea Colegiului de Disciplină și Etică, transmite tv8.md.

O altă contestație a fost depusă de procurorul Dmitri Ianac de la Procuratura din Găgăuzia. Acuzatorul a contestat hotărîrea în privința sa, luată de Colegiul de disciplină și etică. Colegiul, examinînd o sesizare în care s-a invocat faptul că procurorul Dmitri Ianac ar fi admis pornirea ilegală a urmăririi penale și a calificat incorect fapta inculpatului drept concurs ideal de infracțiuni, a decis că procurorul și-a îndeplinit necorespunzător obligațiunile de serviciu. După deliberări în ședință închisă, Consiliul Superior al Procurorilor a menținut decizia Colegiului de disciplină și etică și a respins contestația procurorului.

Și procurora Ludmila Bratan a contestat la CSP decizia Colegiului de disciplină și etică, care a constatat că acuzatoarea ar fi admis un șir de abateri de la legislație. Ea ar fi calificat incorect fapta inculpatului. Totodată, Ludmila Bratan nu ar fi ținut cont de existența unei sentințe de condamnare a inculpatului pentru aceeași faptă. Contestația Ludmilei Bratan a fost respinsă de membrii CSP. Procurora a fost recunoscută vinovată și s-a ales, în calitate de pedeapsă disciplinară, cu un avertisment.

Toate cele trei decizii pot fi contestate timp de 30 de zile la Curtea de Apel.


Totodată, CSP a admis adresarea lui Marin Tofan cu privire la reluarea procedurilor disciplinare prin care au fost încetate procedurile disciplinare în privința procurorilor Ivan Rapeșco și Alexandru Botnaru.


Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Care va fi „soarta” protestului din capitală?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав