X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Mai mult companii au adus un prejudiciu statului de peste 3 milioane de lei

17 mai. 2018,, 14:31   Societate
3483 0

Procurorii au desfășurat 13 percheziții la domiciliile, oficiile și mijloacele de transport a factorilor de decizie ai mai multor SRL-uri, implicați într-o schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în proporții deosebit de mari, relatează Noi.md.

Astfel, s-a stabilit că, factorii de decizie ai 5 societăți comerciale, au acţionat prin înţelegere prealabilă şi de comun acord, precum şi cu alte persoane juridice şi fizice neidentificate, în perioada septembrie 2017 – ianuarie 2018, eschivîndu-se de la plata taxei pe valoarea adăugată și impozitului pe venit în sumă de peste 3 milioane de lei.

În urma investigaţiilor efectuate pe caz s-a constatat că în fapt, în schema depistată sînt implicate 2 grupări diferite, una din care are rolul de lichefiator şi, posibil, legalizator al bunurilor, iar cealaltă reprezintă beneficiarii principali ai acestor activităţi.

Prin intermediul unei scheme bine puse la punct, grupările respective au reușit să aducă prejudicii în mărime de peste 3 milioane de lei bugetului statului.

În urma celor 13 percheziții au fost ridicate mai multe înscrisuri de ciornă, contracte, acte de achiziție și facturi fiscale, 3 persoane fiind reținute pentru 72 de ore.


Dacă vinovăția actorilor implicați va fi demonstrată în cadrul procesului de judecată, aceștia riscă pedeapsa cu închisoarea pînă la 6 ani sau amendă în mărime de la pînă la 267,500 lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoanele juridice riscă lichidarea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?