X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

MAI a inițiat o anchetă în cazul celor doi poliţişti implicaţi în scandalul de la staţia PECO

16 ian. 2021,, 18:05   Societate
3369 0

Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Poliția de Frontieră s-au arătat indignaţi de fapta celor doi poliţişti care nu au intervenit în niciun fel în timp ce un tînăr era agresat fizic într-o stație PECO din Briceni.

MAI a condamnat gestul celor doi polițiști şi a anunțat pe 15 ianuarie că a inițiat o anchetă internă, iar cei doi vor fi sancționați, scrie publika.md.

"Avem și “antiexemple”.

Să negăm nu avem dreptul, pentru că problemele care se ascund, niciodată nu se rezolvă.

Un angajat al Ministerului Afacerilor Interne, fiind chiar și în afara orelor de muncă, cînd întîlnește o ilegalitate, sau este martor al unei situații de risc sau pericol pentru cetățean, este obligat să intervină, să ofere ajutor, să stopeze acțiunile agresive.


Cu atît mai mult, dacă acest angajat poartă epoleți și a jurat să apere țara și oamenii ei, nici o explicație nu-i poate justifica lipsa unei reacții în astfel de cazuri. Fiind ele unitare, totuși se reflectă negativ asupra întregii echipe MAI, fapt pe care îl regretăm.

Ministerul Afacerilor Interne condamnă acest comportament indiferent al angajaților IGPF și a inițiat o anchetă internă pentru a verifica toate circumstanțele și îi va sancționa conform legii.

Ne cerem scuze din numele conducerii MAI de la cetățeanul care a fost agresat și care nu a fost ajutat de cei doi polițiști de frontieră. Atitudinea lor nu ne reprezintă, iar acest caz trebuie să fie o lecție pentru toți colegii.

MAI ajută și intervine, MAI nu poate fi spectator al unor ilegalități. Vom reveni cu detalii despre decizia anchetei.", se arată în mesajul Ministerul Afacerilor Interne.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?