X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

MAEIE condamnă atacul armat asupra Ambasadei R. Azerbaidjan de la Teheran

27 ian. 2023,, 14:45   Societate
2413 1

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) condamnă cu tărie atacul armat asupra Ambasadei Republicii Azerbaidjan de la Teheran în urma căruia un angajat al misiunii diplomatice a fost ucis iar alții doi răniți.

„În numele diplomației Republicii Moldova, transmitem mesajul nostru de compasiune colegilor de la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Azerbaidjan, precum și familiilor îndoliate ale victimelor”, notează MAEIE.

Un atac armat a avut loc, vineri dimineață, la Ambasada Azerbaidjan din Teheran. Un agent de pază a fost ucis și cel puțin două persoane au fost rănite. La scurt timp după atac, suspectul a fost reținut de polițiști.

Un purtător de cuvînt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanani, a condamnat ferm, într-un comunicat, „atacul armat (...) care a antrenat, din nefericire, moartea unei persoane”

„Potrivit anchetei preliminare, este vorba despre motive personale”, a declarat Nasser Kanani.


Diplomaţia rusă s-a declarat ”şocată” de acest atac.

„Transmitem condoleanţele şi susţinerea colegilor noştri azeri”, a anunţat într-o postare pe Telegram o purtătoare de cuvînt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Iranul - o ţară în care îşi au reşedinţa milioane de azeri, un grup etnic care trăieşte în principal în Azerbaidjan, Iran şi Rusia - şi-a acuzat mult timp vecinul de alimentarea unui sentiment separatist pe teritoriul iranian.

Azerbaidjan are legături de prietenie cu Statele Unite și Israel și a avut relații diplomatice dificile cu Iran.

Nu au existat indici de la oficialii iranieni că atacul ar fi motivat politic. Dar legăturile Iranului cu Azerbaidjan au fost uneori tensionate, scrie Reuters.

Azerbaidjanul și-a numit primul ambasador în Israel luna aceasta, pe fondul tensiunilor crescînde cu marele său vecin din sud, Iran. Israelul are o ambasadă la Baku de la începutul anilor 1990 și a fost un susținător militar semnificativ al Azerbaidjanului în ultimii ani, inclusiv sprijin diplomatic pentru Baku în conflictul său cu Armenia în regiunea Nagorno-Karabah.

Gărzile Revoluționare din Iran au efectuat exerciții militare majore de-a lungul granițelor țării cu Armenia și Azerbaidjan, pe fondul temerilor persistente privind reluarea luptei între cele două state din Caucazul de Sud anul trecut.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?