X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Lucrările de construcție a podului Leova-Bumbăta sînt pe ultima sută de metri

22 mai. 2023,, 16:45   Societate
2391 0

Lucrările la noul punct de trecere a frontierei de stat LeovaBumbăta sînt pe ultima sută de metri. Odată dat în exploatare, acesta va permite accelerarea și facilitarea traversării frontierei de către persoane și mijloace de transport spre/dinspre România.

Costurile podului de pontoane Leova – Bumbăta sînt de peste 260 de milioane de lei, bani alocați din bugetul țării, scrie Bani.md.

Capacitatea portantă va fi de 40 de tone şi 7 tone per axă, adică va permite circulaţia camioanelor, inclusiv în plin sezon de recoltare. Pe pod este preconizată și trecerea pietonală.

Podul va avea o lungime de 60 de metri, o lăţime de 14 metri şi o capacitate de 40 de tone. Potrivit proiectului, urmează a fi construit şi un drum de acces cu o lungime de 3 km. Lucrările urmează a fi finalizate pînă în toamna acestui an.

Lucrările de sînt efectuate de compania Irinda Prim SRL (proprietar și administrator – Igor Galeamov), care anterior a fost sancționată de Consiliul Concurenței, cu o amendă de circa un milion de lei, pentru participarea cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte.


2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?