Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Lucrări de eficientizare energetică la liceul „Dimitrie Cantemir” din Bălți

25 mar. 2021,, 17:16   Societate
3551 1

La Liceul teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți sînt în toi lucrările de sporire a eficienței energetice, executate în cadrul unui proiect implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și finanțat de Uniunea Europeană.

Lucrările urmează să fie finalizate pînă la sfîrșitul acestui an, transmite moldpres.

Specialiști în monitorizarea proiectelor din cadrul ADR Nord s-au deplasat ieri la fața locului, pentru a verifica cum decurge procesul de execuție a lucrărilor. „Pe șantier au fost puse în discuție aspecte tehnice pentru care urmează să fie identificate soluții. Într-o vizită tehnică pe șantier sînt așteptați şi reprezentanți ai Departamentului de construcții al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), care urmează să ofere soluții în privința reconstrucției acoperișului”, au explicat pentru MOLDPRES surse de la ADR Nord.

În prezent, majoritatea lucrărilor sînt efectuate în interiorul instituției de învățămînt. „sînt montate rețelele electrice și de alimentare cu apă, precum și sistemele de încălzire și de ventilare. De asemenea, a început înlocuirea geamurilor liceului”, precizează ADR Nord.

Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți va beneficia de măsuri precum reabilitarea acoperișului, izolarea pereților clădirii, înlocuirea geamurilor, reabilitarea sistemului de încălzire, asigurarea cu apă caldă și rece la robinetele din școală, renovarea facilităților sanitare în interiorul instituției etc. Ca urmare a implementării proiectului, consumul anual normat de energie în instituția de învățămînt se va reduce, potrivit estimărilor, cu 547 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 125 tone. Ca urmare a măsurilor de eficiență energetică, circa 900 de elevi și 80 de profesori și personal auxiliar vor beneficia de condiții de educație îmbunătățite și de un mediu de studii confortabil.


Lucrările de la liceul din Bălţi au demarat în luna ianuarie și urmează să fie finalizate pînă la sfîrșitul acestui an. Costul total al lucrărilor de construcție în cadrul proiectului se cifrează la 19,27 milioane de lei, din care 132.680 de lei reprezintă contribuția Primăriei municipiului Bălți

Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți”, realizată de ADR Nord, este finanțată de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?