Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Lotul de 150.000 de vaccinuri donat de China a ajuns la Chișinău

27 apr. 2021,, 08:31   Societate
8322 2

150 de mii de doze de vaccin și seringi donate de guvernul chinez împreună cu alte 100 de mii de doze de vaccin achiziționate din bugetul public, au ajuns astăzi dimineața la Chișinău.

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, Secretarul de Stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Igor Curov, și Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong, au fost prezenți la ceremonia de donare.

„Eu vreau sa zic un lucru, ca prietenii la nevoie se cunosc, acest lucru s-a demonstrat, lotul acesta. Vreau să mulțumesc întregului popor chinez și conducerii de vîrf a Republicii Populare Chineze, pentru acest ajutor umanitar acordat Republicii Moldova.Pe noi ne leagă de mult timp, de mulți ani, prietenia dintre aceste două popoare, dar cred că acest lot, care este unul foarte impunător este foarte important pentru lupta cu COVID și pentru a avea cît mai rapid succes. ”a spus dna Zinaida Greceanîi.

„China a depus eforturi mari pentru a depăși dificultățile practice legate de cerere și ofertă de vaccin, dar a asigurat livrarea acestui lot de vaccinuri în Republica Moldova cît mai curînd posibil, ceea ce mărturisește încă o dată prietenia profundă dintre cele două țări și popoare. China va continua să sprijine Moldova în lupta împotriva pandemiei”, a declarat dl Zhang Yinghong.

„ În prezent, există un decalaj uriaș în furnizarea globală de vaccinuri. Fiind o țară cu responsabilitate, China va continua să-și îndeplinească angajamentele de a promova distribuția echitabilă a vaccinurilor în întreaga lume și va contribui în continuu la disponibilitatea vaccinurilor în țările în curs de dezvoltare”, a reiterat diplomatul chinez.


În prezent, sînt 6 vaccinuri chineze incluse în lista OMS spre evaluare și aprobare. Vaccinurile primite de Moldova de această dată au fost produse de două companii chineze diferite, dintre care 150 mii de doze donate sînt produse de compania Sinopharm, iar alte 100 mii de doze, achiziționate din buget, sînt produse de compania Sinovac. Organizația Mondială a Sănătății a confirmat că eficacitatea ambelor tipuri de vaccin corespunde standardelor organizației.

Menționăm că pînă în prezent, vaccinul chinez este folosit în zeci de țări din lume, inclusiv în Ungaria, Turcia, Ucraina, Brazilia, etc. În același timp, China a decis să ofere platformei COVAX, 10 milioane de doze de vaccin chinez care este considerat sigur și eficient de experții OMS.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?