Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Locuitorii regiunii transnistrene, care se vor adresa Procuraturii din Moldova și CEDO, ar putea face pușcărie

21 feb. 2022,, 08:30   Societate
3099 2

În regiunea transnistreană a fost elaborat un proiect de modificare și completare a Codului Penal local, conform căruia persoana care se adresează Procuraturii Republicii Moldova sau Curții Europene pentru Drepturile Omului, poate fi urmărită penal și condamnată la detenție pe un termen de la trei la șapte ani.

Despre aceasta a anunțat activistul civic de la Tiraspol Ghenadii Ciorba, fost deținut politic, pe pagina sa de Facebook, transmite IPN.

Potrivit lui Ghenadii Ciorba, proiectul a fost depus de procurorul-șef al regiunii Anatolii Gurețchii și că aceasta înseamnă „agonia actualei guvernări”. „Procurorul Gurețchii, la a cărui recomandare lui Oleg Horjan i-a fost retrasă imunitatea parlamentară cu încălcarea legii și el a fost întemnițat; care a semnat rechizitoriul în dosarul meu penal, deși cazul a fost fabricat și aceasta se vede cu ochiul liber; și care îndeplinește foarte repede ordinele de la sponsorii săi, a decis brusc să depună un proiect de lege de modificare și completare a Codului Penal”, scrie Ghenadii Ciorba.

Anterior activistul civic Ghenadii Ciorba, fost deținut politic, afirma în cadrul unei conferințe de presă la IPN că puterea de facto din regiunea transnistreană, susținută de holdingul Sheriff, nu admite vreo critică la adresa sa, iar orice tentativă de a spune adevăruri este curmată, inclusiv prin utilizarea așa-ziselor „instanțe de drept”.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?