Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Litvinenco, despre presupusa consultanță oferită de Viorel Morari: „Sînt falsuri”

11 oct. 2021,, 23:45   Societate
2461 0

Ministrul Justiției neagă acuzațiile aduse de procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, precum că fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, ar fi oferit consultanță actualei guvernări în privința acțiunilor ce au loc în jurul Procuraturii Generale din ultima perioadă. Mai mult, Sergiu Litvinenco susține că niciodată cu a discutat cu Viorel Morari.

„Eu nu-l cunosc pe Morari, nu am discutat niciodată cu el, nu vreau să discut și nici nu voi discuta. În spațiul public se vorbește mult, eu nu vreau să intru acum în fel de fel de manipulări. Să fie clar că acestea sînt falsuri. În raport cu domnul Morari există numeroase suspiciuni de activități mai puțin corecte pe care le-a comis el pe timpul regimului Plahotniuc, transmite Noi.md cu referire la replicamedia.md.

Cred că și în cazul lui, justiția trebuie să pună punct la acuzațiile la care i se aduc”, a declarat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Amintim că, cu o zi înainte de reținerea sa, Alexandr Stoianoglo a ieșit într-un briefing de presă, în cadrul căreia a declarat că a devenit „prima, principala și unica țintă” în războiul contra corupției inițiat de noua conducere a țării și că este victima unei campanii de denigrare a sa, pusă la cale de actuala guvernare, fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, „unele grupări criminale și politicieni” printr-o rețea de ONG-uri și experți „independenți.

Șeful PG a declarat atunci că fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, ar fi coordonat campania de denigrare a sa. Stoianoglo a invocat corespondența de pe unul din telefoanele utilizate de către Viorel Morari, obținută „în condiții legale” cu suportul „EUROPOL”, care a fost decodată și descifrată.


În ședința de marți, 5 octombrie, Consiliul Superior al Procurorilor a admis, după mai multe ore de dezbateri, sesizarea deputatului PAS prin care s-a decis pornirea urmăririi penale pe numele procurorului general, Alexandr Stoianoglo, vizînd pretinsele acțiuni ilegale. Tot la ședința CSP s-a decis suspendarea sa din funcție.

Totodată, CSP l-a desemnat pe procurorul Victor Furtună - în calitate de procuror de caz. Acesta a decis pornirea urmăririi penale împotriva procurorului general.

Înainte ca Alexandr Stoianoglo să iasă la un briefing de presă, anunțat pentru ora 18:00, la Procuratura Generală au venit mai mulți ofițeri SIS însoțiți de procurorul anticorupție Victor Furtună, delegat să conducă urmărirea penală.

Ulterior, procurorul general suspendat a ieșit, escortat de mai mulți ofițeri SIS, din sediul Procuraturii Generale, în urma unor percheziții efectuate în biroul acestuia de către procurorul de caz, Victor Furtună, și ofițerii SIS.

Furtună a anunțat că Stoianoglo este reținut pentru 72 de ore, într-un dosar penal în care acesta este bănuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă și darea declarațiilor mincinoase în fața organelor competente.

Șeful suspendat al PG a declarat că suspendarea sa din funcție, urmărirea penală și reținerea sa ar fi „o răzbunare” din partea președintei țării, Maia Sandu.

După expirarea celor 72 de ore, magistrații Judecătoriei Ciocana l-au plasat în arest la domiciliu pe Stoianoglo.

La 6 octombrie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul de numire a lui Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar. Documentul a fost semnat la scurt timp după ce Robu a fost desemnat oficial de către Consiliului Superior al Procurorilor să exercite interimatul la șefia Procuraturii Generale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?